din categoria "despre mine"/ "pentru tine"

subtitlul I (vai, ce stil analitic): cand, cum, de unde si ce invat eu
subtitlul II: multumesc pentru suflet

pentru un mesaj personal si intim ti-as fi putut scrie un email, sa fie intr-un circuit inchis... dar pentru ca tu esti singurul om care ma incurajeaza atat de vadit si deschis sa imi materializez trait frumusetea din mine, in care tu crezi (uneori imi dai impresia ca ti-ai facut din ea icoana, stii?), ma gandesc ca merita, poate, sa ma impart si cu vreun alt ochi ratacit pe aici
tu imi spui c-as putea deveni Maestra... stii, asta nu e telul meu... cred ca mie mi-ar ajunge sa ma desavarsesc ca "speolog de suflete":)
de fapt imi doresc doar sa devin o oglinda: sa le reflect sufletelor minunate ce-mi ies in cale inzecit stralucirea si implicit bucuria pe care mi-o ofera ele mie prin asta... asa, ca ingrasamant natural pentru crestere: a lor, si a mea

tu imi spui: "Tu stii cat de multe invat eu de la tine, zilnic? Nu stiu tu daca inveti ceva de la mine, dar eu sigur invat de la tine."

eu cand, cum si de unde invat? as vrea sa verbalizez

cred ca viata mea e o permanenta cautare... cercetare a unui sens major... candva, nu demult, am descoperit raspunsul meu: sensul inseamna a trai cu pasiune, iar pasiunea mea cea mai mare este sa invat... stiu ca m-as usca in clipa in care as inceta sa mai invat ceva nou...

da, invatarea are mai multe etape: descoperirea, iluminarea (care apare ca efect al descoperarii, atunci cant sinele tau rezoneaza cu acel sambure descoperit) si implicit starea de satisfactie, sau implinire chiar, dupa caz (in functie de cat de exaltat simti)... insa cea mai importanta este sedimentarea: in ea, abia, invatarea atinge efectul maxim... sedimentarea se obtine practic, aplicand in gandirea si actiunile tale (care de fapt sunt pasul ce urmeaza gandirii) cele descoperite... caci: "O lectie invatata este NULA daca nu o si aplic.”

imi place sa cred ca invat zilnic cate ceva, intr-una dintre cele trei etape

eu cand, cum si de unde invat?

invat de exemplu atunci cand reusesc sa recunosc, substratul adanc al unei fiinte, de care poate ea insasi nu e constienta... invat de fapt daca ea imi permite sa ne aventuram impreuna intr-o calatorie prin ea... si prin mine ... asa, in sensul cunoasterii , in urma careia impreuna scoatem la iveala flori, si din substratul ei, si din al meu... iar tu esti o astfel de fiinta
invat in contacte cu sufletele care ma oglindesc in trasaturile mele cele mai frumoase, incurajandu-ma sa fiu eu asa cum mi-s draga

invat cate ceva din orice interactiune cu un suflet care se deschide si-si imparte franturi din minunea lui cu mine... povestindu-se...

invat cate ceva din povestile care-mi sunt incredintate: le strang pe toate intr-un cufar special din sufletelul meu, unde stiu ca sunt ferite de rautatile lumii exterioare... si apoi le prelucrez, ca si cum ar fi ale mele... incerc sa le prelucrez asa cum ma pricep mai bine, special pentru fiinta careia ii apartin de fapt, pentru a i le returna apoi astfel incat sa se potriveasca in viata ei, si nu in a mea (mhm, speologul de suflete e si un fel de re-povestitor-talmaciutor?!)...
invat din experientele altora atunci cand viata mea e poate saraca in privinta exact acelor experiente care-mi sunt impartasite: nu putem experimenta personal intreaga gama de posibile evenimente, dar putem tine un ochi macar, si mintea, si sufletul deschise pentru orice posibila lectie

invat dintr-o discutie care imi stimuleaza gandirea libera... dintr-o disensiune mai mult decat dintr-un consens... invat atunci cand sunt solicitata sa argumentez, sa justific, sa motivez... sa gasesc solutii

invat din esecuri, atat personale cat si din cele care-mi sunt impartasite de altii... invat cautand in mine, nu in afara mea, factori ce-ar fi putut contribui la o astfel de nereusita... chestionand, verificand... ghidandu-ma dupa principiul : ce pot imbunatati la mine pentru a nu (mai) ajunge in situatia respectiva?
invat foarte mult de la durere, caci o inteleg ca pe un licuric ce se aseaza cu lumina lui exact acolo unde eu mai am cate ceva de tratat... cred ca momentul in care m-am imprietenit cu durerea, acceptand-o ca pe o sora binevoitoare in viata mea, a fost una dintre cele mai iesite din comun realizari a mele de pana acum
invat atunci cand ma zguduie un acces de plans: caci ascultandu-l atent, stiu ca imi transmite un mesaj despre un nou posibil teritoriu ce-l mai am de imblanzit... invat cand plang de fericire, intuindu-mi inca vreo posibila mirifica trasatura, pe care astfel o pot constientiza
dar poate ca cel mai mult invat din lipsurile si nevoile manifestate tocmai de fiinta mea cea urata, ce se iveste in anumite relationari si contexte, semnalizandu-mi necesitatea evolutiei

invat cate ceva cautand sa sustrag un inteles adanc din povesti precum cele doua primite astazi, de la radio:
moderatorul emisiunii de dimineata isi aminteste si relateaza o intamplare care l-a marcat- isi imparte emotia cu ascultatori ca mine (si din asta invat, ca din tot ce transmite suflet): vara trecuta si-a petrecut concediul impreuna cu familia in Namibia... la hotel cunoaste o receptionera foarte draguta, al carei nume il specifica (un nume ciudat, probabil particular, namibian, poate unic), care ii marturiseste ca a fost si ea, acum doi ani, in Germania, la Düsseldorf... cat de mult a impresionat-o sa traiasca si sa simta ploaia... reintors in tara, si implicit la radio, moderand o melodie sud-africana, si amintindu-si de fata care l-a fascinat, ii transmite povestea in eter... la scurt timp il suna o familie din Düsseldorf care ii multumeste: fata despre care tocmai povestise isi petrecuse cateva luni la ei, se nascuse o legatura frumoasa, dar de ceva timp nu mai stiau nimic de ea si-i duceau dorul...
nu stiu sa calculez matematic probabilitati... dar intuitia imi spune ca sansa de a fi ascultat exact de familia doritoare de un semn de la acea fata, exact in momentul in care tu ti-ai amintit dragut de ea, nu poate fi prea ridicata...
invat simtind legaturile si comunicarile atat de proprii doar sufletelor

iar cealalta povestioara se refera la un maraton ceva mai special care va avea loc maine in Berlin: este vorba despre un maraton in care alearga copii cu disabilitati cardiace... copii in care medici si parinti deosebiti a incredere, ca pot... stimulandu-le astfel propria incredere in sine si motivandu-i sa-si depaseasca limitele:)

sigur ca invat foarte mult si in singuratea cu mine insami (hehe, dar daca sunt cu mine, chiar sunt singura? multi nu stiu ca nu sunt, multi chiar sunt, eu insa am invatat sa-mi tin companie intr-un mod placut... invatand ;) ) ... dar ar fi incomplet procesul daca nu as fi acompaniata de oameni minunati impreuna si de la care cu care sa pot invata
iar tu esti unul dintre ei... si nici nu stiu cum as putea sa-ti multumesc suficient pentru asta :)

pana acum raspundeam la intrebarile cand (permanent) si de unde (cam de peste tot)

ce si cum invat?
invat tot ce ma poate dezvolta... tot ce ma poate face mai buna si mai frumoasa... tot ce-mi poate da acea pasiune care constituie pentru mine sensul

invat... cautand neincetat (sau aproape.. mai am momente in care ma pierd sau ma impiedic, si atunci tu esti acolo sa-mi reamintesti de mine)... punand intrebari... analizand... visand si talmacind visuri... criticand(u-ma)... interpretand(u-ma)... plangand... si comparand intr-un final rezultatele obtinute cu semnalele din mine: daca rezoneaza atunci stiu ca am ajuns la o concluzie pozitiva... daca nu, continuu :)
invat cazand... tarandu-ma... sprijinindu-ma... si ridicandu-ma din nou
invat experimentand... si cerand pareri celor care conteaza...

si invat din convingerea ca nimic in viata nu ni se intampla fara vreun rost... pe care noi la un moment dat nu avem poate suficiente informatii sau cunostinte pentru a-l intelege... dar numai invatand il putem descoperi

sa-ti mai spun oare ca cel mai mult am invatat alaturi de si impreuna cu tine?