Dienstag, 29. September 2009

conversatie intre doua suflete

haide sa ne inchipuim o clipa ca si sufletele au gen
haide sa ne inchipuim ca le surprindem urmatorul fir de conversatie:

ea (cu ochisorii mari, articulati spre el, a mirare... iradiind incredere in privirea lui, care "stie"): ce inseamna de fapt sa cunosti pe cineva?
el (bland): mhm... cunosti pe cineva atunci cand... cand il insotesti o buna bucata din drum
ea (ne-intelegand): adica... atunci cand mergeti amandoi asa, pur si simplu, unul pe langa altul... alaturea?
el: ... da, dar... e o altfel de deplasare...
(pauza)... gandeste-te cum cresc copacii, asa... unul langa altul, spre lumina... spre ceruri
ea: aha, inteleg... deci sa cunosti pe cineva inseamna sa cresti asa, alaturi de el... sa te dezvolti, nu?
el (incuviinteaza zambind)
ea (revenind, din nou contrariata): da, dar tu te dezvolti doar pe tine, nu? nu-l poti dezvolta tu pe cel de langa tine... si atunci, cum il cunosti?
el: ei bine... de aceea a-l cunoste nu-i sinonim cu a te dezvolta, remarci... dar fiind acolo, langa el, il poti asculta... ascultandu-l atent, grijuliu, il descoperi... a-l cunoaste e o calatorie, intelegi?
ea: o calatorie spre celalalt?
el: mhm... o calatorie mai speciala, impreuna cu celalalt si prin celalalt... dar daca scopul e asa fix, nu stiu sa-ti spun
ea: cred ca inteleg, continua, te rog
el: ei bine, descoperind tot mai mult, ajungi sa-i simti ritmul lui, circuitul acela interior, intelegi?
ea (urmarindu-l cu incantare, il imbie sa continue)
el: iar atunci cand el creste, poate, mai greoi, tu incetinesti si tu pasul tau... il astepti...
ea: mhm... si nu doare? vreau sa spun, nu ma jeneaza daca pe mine ma tine pe loc?
el: cand cunosti pe cineva tu nu simti asta ca pe o piedica... e un fel de adaptare aparent incontrolabila, intelegi?
ea: cred ca da... atunci tu eventual ii intinzi o creanga de-a ta in cale... crengile tale incep sa creasca dupa ritmul lui, asa e?
el (zambeste)
ea (dupa o pauza): si el se sprijina in ele?
el: poate... dar atunci cand cunosti pe cineva, scopul acelei ramuri este de a-l incuraja, intelegi? aminteste-ti: tu nu il poti dezvolta pe el... dar il poti stimula sa creasca el insusi, din propriile-i radacini, activandu-si seva sa
ea: mhm... adica... eu ii intind creanga mea mai sus, el stie ca se poate sprijini de ea, dar trebuie mai intai sa ajunga singur la ea
el: da, cam asa... si in plus, nu-i nimic unilateral... e un proces alternant, sa stii
ea: imi pot imagina
el: da... se poate ca si tu, reactionand neasteptat la anumite evenimente, inchipuie-ti, o seceta mai lunga, sa cresti mai greoi... atunci iti va intinde el tie crengile sale
...........................................................................................................................................................................

ea (dupa cateva clipe de tacere, aceeasi privire mirata): noi doi ne cunoastem?
el: nu
ea:
el: noi doi ne-am cunoscut... nu poti cunoaste pe cineva decat crescand alaturea, intelegi? avand parte in mod activ la inaltarea lui... sa cunosti pe cineva... nu-i un act care sa aiba o finalitate...
dar la noi, procesul...
...
ea (dupa o scurta clipa de gandit): atunci eu te voi inventa in continuare! te creez sub forma unui personaj al mintii mele, doar sa nu incetez sa te cunosc vreodata


tu oare, pe tine cati oameni te cunosc?
pe mine, cred, niciunul
si cum e atunci cand ai cunoscut pe cineva, si acum nu-l mai cunosti? ce se intampla de acum cu ce-ai cunoscut tu?

semnat:
cenusharela

iluzii

e doar un film prost... o poveste banala
fara vreun inceput concret, si mai ales, fara a intrezari vreo posibilitate a unui final
nu se mai stie cand a venit, sau de unde, nici ce fusese inainte de asta... in plus, pentru cine mai conteaza oare acum?

oamenii sunt cel putin curiosi... iti intra in casa asa, pe ne-pusa-masa... fara a socoti si ei daca e sau nu momentul potrivit pentru asta, fara sa se-ntrebe: "oare e liber?" "oare e loc acolo?"
nu... cum zaresc o crapatura deschisa, cum hop si ei... unul da navala, altul da buzna... altul da doar din coate
numai din gura nu gasesc ei de cuviinta sa dea... sa-ti spuna ce si cum, sa te roage, sa te-ntrebe... nu zic sa-ti ceara chiar permisiunea, dar macar un pic de bunavointa s-arate... macar sa-ti dezvaluie ce plan au, cat vor sa zaboveasca... dar oare ei or sti?

e o poveste a unui el si-a unei ea... numai a lor, singurul lor bun, de asta nici nu-i importa daca e banala sau doar lipsita de sens

el a intrat intr-o seara de toamna tarzie, intunecata... uda, geroasa...
ea uitase poarta deschisa (cum o uita mereu, nici macar nu-i trecuse vreodata prin gand s-o inchida)
el a sosit, si, fara sa stea pe ganduri, fara sa priveasca ce-i in jur, a poposit acolo... ca la un han... era caldut inauntru si mai ales, licarea o lumina... asta l-o fi ademenit catre acolo... s-a asezat direct la masa...
ea a-nteles ca avea un musafir nepoftit... nu-l invitase ea, dar l-a primit si asa
el nu era guraliv...
ea l-a ospatat... i-a dat chiar si-o patura, sa se-nveleasca, sa nu raceasca... patura tesuta din toate visele ei... inca purta in ea mireasma sufletului ei (da, nici ea nu s-a-ntrebat atunci "el o mirosi?" "l-o deranja?" "o conta?"... dar alta patura nici n-avusese atunci, daca el venise asa, pe ne-pusa-masa)

oamenii sunt cel putin curiosi... isi pot spune multe in tacere, fara cuvinte... asa se tes legaminte... se face schimb de povesti... tu o dai pe-a ta, o primesti pe-a lui... candva nici nu mai stii ce-a fost si cand a fost numai al tau... dar nici nu mai conteaza

el a ramas o vreme la ea... nici ea nu-l intreba "cand pleci?", nici el nu dadea semne c-ar mai incape vorba a pleca vreodata... ca si cum acolo-i fusese dintotdeauna locul, ca si cum niciodata n-ar fi fost altceva
nu parea ca l-ar deranja prea mult locul pe care el singur l-a ocupat pe canapea...

"ce-o fi cautat?" "de ce-o fi venit?"

el o fi stiut?

candva, cine mai stie cate vreme se va fi scurs?!, el a disparut...
ea s-a speriat... abia atunci a inteles ca interiorul casei ei se schimbase: il continea acum pe el... deja si patura se impregnase cu gustul lui...
apoi, dupa o vreme, sa fi fost mult, sa fi fost putin?!, el a revenit... adusese, intaia data, o sacosa: in ea, un vis in plus, si mult prea multe temeri
le-au gatit in aceeasi seara la cina... le-au mancat si-n zilele ce-au urmat: au descoperit impreuna ca grijile si fricile, cand le-ai fiert in lapte in prealabil, apoi, puse pe farfurie, devin digerabile

si patura cu iz de "noi" devenea mai calduroasa

intr-un coltisor, tupilata, picase samanta plecarii
n-o banuia nici el, nici ea, dar samanta prinsese rod, si crestea... si cu ea, amarul

si el tot pleca, si se intorcea, si ea il primea... de fiecare data la fel: sub aceeasi patura, in aceeasi casa... care nu mai erau demult la fel

oamenii sunt cel putin curiosi... oare cat timp se asteapta, in medie, o intoarcere?

"ca vine iarasi toamna, geroasa... intunecata... iar patura aia inca ii pastreaza izul lui... lumina oare o mai licari?"


semnat:
cenusharela

Samstag, 19. September 2009

amurgul gandurilor
















"Absolutul e un stadiu crepuscular al voinţei, o stare de foame istovitoare."

(Emil Cioran)






















"Dragostea de frumuseţe este inseparabilă de sentimentul morţii. Căci tot ce ne răpeşte simţurile în fioruri de admiraţie ne ridică într‑o plenitudine de sfîrşit, care nu e decât dorul arzător de a nu supravieţui emoţiei." (Emil Cioran)















"Soarele nu numai că nu învinge întunericul, dar măreşte până la suferinţă aspiraţia nocturnă a sufletului. De ne‑ar servi azurul de pat şi soarele de pernă, sfârşeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a‑şi îndestula nevoia de oboseală vastă." (Emil Cioran)




(fotografiile ii apartin marelui maestru creationist care semneaza aici

Freitag, 18. September 2009

poezia de dupa gratii

din nou Radu Gyr

Dă-mi chipul tău


Da-mi chipul tau, granit senin,
da-mi duhul tau, senina iarba,
în ne'mpacatul meu destin
nici un tumult să nu mai fiarba!

Să nu mai spumege în piept,
sub indoieli ori sub blesteme,
nici cate-n pofta mea le-astept,
nici cate spaima mea le teme.

Vreau taina nestiintei reci
si-a nepasarii voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoiala nu patrunde.

Granit, da-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ti impietrire,
pentru-o lumina fără chin
si-o moarte fără rastignire!

Vreau, iarba,-nteleptiunea ta
de-a nu-ti aduce-n veci aminte,
vreau harul tau de-a infrunta
far-a privi nimic 'nainte.

Să cresc în timp si infinit
din duhul tau, senina iarba,
din duhul tau, senin granit,
în fericirea voastra oarba.

gra- 3x (-D-) -schidere

sau: poveste de intarcat

fireste ca nu-i nimic nemaipomenit in a iesi cu un plod la cules de tanien... sau/ si de nüsse (astea-s denumirile folosite de plodul insusi, ce farmec o avea, numai el poate sti, sa le spui asa castanelor si ghindelor?! si daca asa inregistreaza el prezenta atat de banala a castanelor, oare Lumea, oameni buni, Lumea cum o va percepe-o?)

bineinteles ca nu-i o delectare nici in a simti atingerea fructelor celora proaspat iesite din gaoace, tari, si inca umede, si catifelate in palme... ce gingasie dura

dar poate ca-i interesant sa constati asemanari intre ele si lumi
caci, si fructele, ca si lumile, prezinta grade de deschidere diferite

unele chiar gasesc de cuviinta a renunta la cateva dintre paletele lor protectoare, tinandu-se semete pe un ultim suport, gata de a purcede la cunoasterea (cucerirea) Vietii insesi... ni se prezinta cam asa:



altele se inchisteaza in cochilia lor tepoasa, permitandu-si doar o deschidere intr-un unghi cat mai ascutit, care sa-i ingaduie un schimb minimalist (suficient supravietuirii) de informatii... transpuse in imagini, ar arata cam asa:




altele, mai sovaielnice, parca s-ar desprinde de tot de coaja, ba parca totusi nu... si cata vreme penduleaza intre un da sau un nu cat mai clar, isi intind suprafata de expunere cat mai mult (asa, pentru a extinde aria de culegere a argumentelor)... uite cam asa:



altele se leagana caldut intr-o postva, sprijinul lor originar, parand deja adormite, coscovite... iaca, asa:


ei, si daca fructele astea au totusi o evolutie previzibila, inscrisa in actele existentiale ale regnului lor -noi stim deja ca toate, mai zorit sau mai tergiversat, isi vor parasi coaja, stralucirea li se va stinge, vor deveni opace si fade (pana la stafidite chiar), umezeala li se va transorma-n uscaciune-, cu lumile si cojoacele lor, si stralucirile si delicateturile lor, stau nitel mai altfel starile... regnul uman parca nu prea-ti pune la dispozitie o formula de calcul pentru a-i prevedea dezvoltarea fiecarui vlastar al sau

si unii-si invaluiesc toata faptura, altii doar un sambure, in care au adunat insa tot nucleul durerii lor de-o fiinta... unii isi despoaie trupurile, altii doar nucleiele
... unii taraganeaza o fixare, altii se zbat neincetat...
si tot asa, facand posibile nenumarate combinatii, unghiuri si probabilitati

semnat:
ma'-mare

ecologism

as fi adaugat in titlu particula "modern", dar realizez c-ar fi rezultat o oarecare aberanta tautologie

azi as fi vrut sa taxez un pic un copilarism, insa fiind facuta pachet nevrotic dupa lecturarea unui articolas tratator de tematica inspirationala, redirectionez intentiile si iata-ma exersandu-mi noul eu varsandu-si veninul asupra scriiturii unui om

omul se intituleaza Lyod Alter si scrie din Canada (Toronto), coordonata nu lipsita de semnificatie in descifrarea mesajului lui (ceea ce nu-ti garanteaza insa nicidefel o interpretare adecvata)... si isi scrie motto-ul (presupun eu) urmator pe flamura identitatii virtuale propagate (aici ma abtin de la traduceri, preiau cum gasesc): "The key to sustainability is to simply use less. And the key to happily using less is to design things better." nimic de reprosat sintagmei (poate doar de adaugat ca sustainability itself is a key today...), e political correct, sustine un adevar cu greutate si marcheaza un circuit inchis (adica repereaza o problema si-ti ofera o solutie practicabila in doar doua fraze). in plus, domnul este profesor universitar, si toata descrierea lui imi impune respect.

ceea ce nu pot sustine despre articolul cu pricina: is reciclyng utter rubbish? hai sa vedem o analiza pe puncte

deja intrebarea-titlu sugereaza pozitia autorului: se intrevede un discurs ironic, al carui continut se ascunde in spatele unor cuvinte din acelea alambicate, bi- daca nu trivalente chiar (ca sa-si aleaga cititorul ce pofteste a intelege... asa se poarta jurnalismul azi)... raspunsul lui, evident, pare afirmativ, si categoric

si pentru a argumenta alege nici mai mult nici mai putin de 10 puncte (blestemul numarului asta, bleaah)... din start se simte asadar ca omul este anti-recycling. receptivi la nou, zicem "sa vedem" si ne asumam o portie de curiozitate pentru cele 10 puncte, pe care, ce-i drept, omul intitulat Alter, din Canada, le pune in slujba unei idei geniale: sa consumam mai putin!
se confrunta in acest articol, prin urmare, cu propuneri (practicabile, altfel ar fi ele insele utter rubbish) pentru solutionarea acestui deziderat (sa consumam cat mai putina energie! consumul de energie fiind principala cauza ce contribuie la distrugerea mediului)

inainte de a enumera punctele cu pricina, omul reitereaza ideea de a cumpara (achizitiona) mai putin!... singura idee din textul lui careia nu-i pot da in cap... numai ca eu as extinde-o chiar cu un pas, la nivelul consecintei pe care o implica, pentru a o constientiza: sa folosim cat mai indelungat bunurile pe care le detinem deja (acolo unde se poate, fireste, ca la mancaruri pre-ambalate -gen fast/foods- nu prea se poate; dar se poate la mobilier de exemplu, la imbracaminte, la electro-casnice, etc, ajungem noi si acolo)... recunoaste si el conflictul care se isca din aceasta cu economia. dar nu simte necesitatea vreunei detalieri (cu atat mai putin pe cea a cautarii unei solutii... nu ma pot abtine sa nu judec... sa nu ma intreb "de ce?")

mai departe are domnul Alter o grava dificultate cu reciclatul sticlei: argumenteaza cu lux de amanunte cata energie implica procesul acesta atat de complex ascuns (=invizibil) in spatele ideii de reciclat a sticlei, incluzand transportul (care se stie cat este de daunator pentru mediu), spalatul cu apa fierbinte pentru eliberarea de etichete, etc. si purcede apoi la solutii

gata, iata punctele cele 10
propunerea 1: se refera la utilizarea "energiei" aeriene. punct bine ochit, bine explicitat, inclusiv in privinta problemelor privind politica economica a statelor, care in pofida riscului pentru mediu, incurajeaza dezvoltarea aviatiei... si din nou, doar numeste dificultatile, fara a intra in prea multe detalii... ca si cum "vinovat" e tot clientul care profita de preturile zborurilor "low-cost"... ala sa renunte sa mai zboare, si uite asa eliminam o problema (sustine domnul Alter! ingenios gandul domnului profesor, si practicabil, mai ales)

propunerea 2: sa ne adresam noi guvernelor pentru a le convinge sa renunte la lampile incandescente in favoarea lampilor fluorescente. luni (ca astazi e vineri) sigur dau un telefon la guvern, ca stiu ca-i serios si ma ia in seama. sau gasesc inca vreo 20 de reclamanti si facem petitie. stim si noi ca politicile guvernului de plangerile noastre se vor lasa influentate in luarea viitoarelor decizii
ideea in sine insa nu-i rea deloc

propunerea 3: asta este deja una fantastica (ce tine de domeniul fantasticului, adica)! ne sugereaza domnul Alter sa facem o dieta cu meniuri pre-pregatite, cel mai bine insa cu fast-foods (initial eram convinsa ca inteleg exact opusul a ceea ce afirma dumnealui, dar pentru ca sensul acela se contrazicea logic cu urmarile, am fost nevoita sa revin si sa inteleg "corect")... de n-ar fi formulat explicit ca obtinerea lor produce mai putine deseuri, as fi fost foarte tentata sa cred ca domnul Alter isi bate joc. aici chiar nu reusesc sa ma abtin de la a ma intreba in slujba caror interese scrie dumnealui?
caci, sa fim seriosi, mai putine deseuri la ambalatul care se face fiecarui burgarel la fast-foofs, fiecarui chicken-nugget, fiecarei flury-ice, fiecarei salate, fiecarui s.a.m.d in parte?? domnul Alter de ce nu se intreaba aici cum sunt exterminate oare ambalajele alea? tot ca sticla, adica la fel de dauantor pentru mediu, sau oarecum "environment-friendlier" and more properly?... ultima, cu siguranta, odata ce ne-o sugereaza un domn cu pregatirea dumnealui ca solutie echitabila pentru protectia mediului (aspectele de sanatatea consumatorului nu le pun in discutie aici, se va vedea pe parcurs ca "bunastarea" omului nu prea cantareste mult in ochii domnului profesor)
nu, chiar ma opun cu abstinenta a crede ca a folosi hrana "naturala" (vegetariana, adica) poate solicita mai multa energie decat pregatirea produselor semi-preparate si consumul de fast-foods (cum domnule autor, aici ne instigati tocmai dumneavoastra la consum?)
salveaza la punctul asta insa totul pe final, cand ne recomanda sa lasam 4x4-ul in garaj pentru a ne deplasa catre fast-food (nu e ironic deloc, in subtext sugereaza si cum poti scapa astfel si de kilogramele in plus, asa incat solutia sa fie echitabila si pentru om, si pentru mediu)

propunerea 4: aici imi recunosc deficientele in intelegerea limbii engleze textuale. vorbeste despre autoturisme (pe care le stim cu totii ca sunt dusmanul numarul 1 al mediului, asa ni s-a tot inoculat) si revine la blestemul reciclarii sticlei (tind sa cred ca asta este de fapt dusmanul numarul 1)
oricum, ideea este sa renuntam definitiv la utilizarea autoturismelor (fireste, si la cumpararea de produse ambalate in sticla!)
ceea ce uita sa specifice este consumul fantastic de energie necesar pentru producerea autoturismelor... dar bun, nemaiachizitionandu-le, nu va mai fi necesara productia lor... ce te faci insa cand statele intervin cu masuri mamut pentru salvarea GM-ului (cate miliarde de $ au investit SUA in asta nu spune domnul Alter) sau a Opel-ului (pentru care numai Germania a pus pe banda cateva zeci de milioane de €, plus intregul pachet, de vreo 5 miliarde, investit in programul "die umweltprämie"... a se remarca tragismul numelui, care incearca sa minta asupra realului scop al programului... caci astazi tot ce facem, facem, ca stat, ma refer, e clar, pentru mediu... numai ca bugetul alocat mediului e incomparabil infim fata de cel alocat economiei... ceea ce-i de inteles, daca ne gandim cine ne ofera de fapt painea noastra cea de toate zilele: caci cate locuri de munca ne pune la dispozitie soarele, si cate economia?)

propunerea 5: vindeti-va, oameni buni, ce-a dea doua locuinta! alta propunere fantastica aici, caci nu-i asa, e de la sine inteles faptul asta: cu totii detinem nu numai o locuinta personala, ci chiar doua... ingrijirea celei de-a doua este un mutant inghititor de energie, ceea ce-o face inutila... la fel ca si propunerea aceasta a distinsului profesor (care probabil n-a mai stiut cum poate umple lista de 10 puncte cu propuneri practicabile)
nu zic, un punct fenomenal pentru toti aceia care intertin zboruri (si low cost, te pomenesti) intre cele doua locuinte

propunerea 6: aceasta este de departe cea mai fabuloasa dintre toate! reduceti-va standardele de igiena personala (culmea, nu zice nimic dspre igiena "pets"-urilor, aia o mai fi permisa?!) oameni buni! consumul de apa este, pe langa energia care se pierde pentru producerea bunurilor cumparate, la care am stabilit deja ca vom renunta, al doilea mare inghititor de energie!
ca sa nu mai punem la socoteala intrebarea urmatoare, pe care domnul Alter n-o mai dezbate, caci in locul ei ii pare mai important a numi sugestia de a face dus o data (da!!!) pe saptamana, de a ne spala rufele si mai rar chiar de atat, intrebarea: "ce se intampla de fapt cu deseurile care rezulta de la dusurile noastre, respectiv de la spalatul rufelor?"... cat de daunatoare mediului sunt oare acestea? cum se realizeaza reciclarea? si presupunand tocmai faptul ca reciclarea va fi fiind probabil asemanatoare celei a sticlei, ne speriem si luam in calcul posibilitatea spalatului o data pe saptamana... insa mergem mai departe, chiar daca domnul profesor nu o face, si ne intrebam: bun, dar cu deseurile fiziologic-excrementiale ce se intampla dupa ce noi le eliminam? cata energie o consuma re-purificarea sau distrugerea lor? cat de daunator o fi pentru mediu (plus ca mai consumam si apa, o data la closet, si alta data ca sa ne spalam pe manute... dar daca stam ne-dusati, se subintelege ca mainile nici atat nu ar trebui sa le spalam, ca oricum transpira mai rar decat alte zone ale corpurului uman; ca sa nu mai mentionez ca am putea sa ne abtinem si de la afacerile excrementiale... cel putin cateva zile pe saptamana! imaginati-va ce bine am face atunci mediului)

propunerea 7: aici face dintr-o data stanga-mprejur domnul Alter si ne sugereaza brusc sa uitam (pentru o clipa! e justificabil in acest caz, fiind unic nu poate avea consecinte prea grave! definitiv incomparabile cu cele ale dusului pe care-l faci zilnic!) dezideratul cu redusul consumului de bunuri(vaaaai, si tocmai acela era singurul care-mi placuse si mie, sincer) si ne invita sa ne reinnoim accesoriile... electro-casnice! cu unele moderne (uite cum se leaga acum toate sfaturile anterioare date contra-economiei intr-un sens, ca sa aiba domnul si un deziderat pentru sustinerea economiei)... caci cele moderne inghit, fireste, mai putina energie!
un lucru fantastic! ceea ce nu aduce in discutie dumnealui aici sunt consecintele! ia haide sa ne imaginam acum, cum am facut-o si anterior, cand toti cei care penduleaza cu avionul intre cele doua locuinte pe care le poseda ar renunta dintr-o data brusc la acest obicei deteriorant de mediu... ce efecte in lant s-ar produce
haideti sa ne imaginam acum cum toti utilizatorii de produse electro-casnice ar renunta dintr-o data la vechea dotare... pe care ce? o scot in strada? se recicleaza? cum? nu e poluant, sigur? ce se va intampla cu masa de produse aruncate peste noapte, care cosumau atata energie? cu siguranta eliminarea lor de pe fata pamantului nu va implica aceeasi investitie de energie pe care ar constitui-o continuarea folosirii lor
nu, definitiv nu
dar economia cum s-o sprijinim si pe ea altfel?

propunerea 8: e la fel de profund gandita ca si 7 (domnul Alter vrea clar sa ne demonstreze ca scrie pentru mase, si nu pentru persoane cu pregatirea dumnealui insusi) aici ne este recomandat sa ne cumparam, daca totusi nu putem deveni asceti si mai achizitionam totui cate ceva, produsele de la state care folosesc surse de energie regenerabile, precum suedia, si nu de la state precum china, care folosesc carburanti fosili
acum gandul meu este: bun, le distrugem chinejilor "potentialul" economic... dar consecintele? nu ne intereseaza, nu, ca sutele alea de milioane de forta de munca de acolo, nemaiavand unde sa se implice, vor migra in cautarea posibilitatilor... si apoi se vor mira suedezii cand li se va umple teritoriul de chineji, atrasi, fireste, de sursele lor de energie regenerabila... dar nu, ca noua nu ne place de fapt sa ne confruntam cu fenomenul migrational, acela este o pacoste si o belea (cum si cine si de ce l-a produs, nu luam in consieratie, nici domnul Alter nu o face)

propunerea 9: aici este evident sarcastic, si incearca sa ne creeze mustrari de constiinta
ramane la alegerea noastra daca ne alaturam voluntariatului pentru salvarea planetei sau nu

propunerea 10: zice sa nu ne facem prea mari iluzii numai pentru ca vrem noi asa sa reciclam (adevarat, iluzii am putea sa ne permitem abia cand vom inceta sa ne spalam!)
inteleg eu asa: ca reciclatul (in general, dar al sticlei in special!) nu salveaza mediul... dar construitul de tancuri (si in general, armament pentru razboi) il salveaza? alea or fi polunante, daunatoare, distrugatoare? sau chiar n-or conta?
iar punctul de valoare al articolului il castiga cu ideea ca salvarea planetei va implica mari sacrifii
da, domnule Alter, indeed, it does... insa nu acelea pe care le reliefati dumneavoastra

eu textul asta il inteleg asa: renuntam sa ne mai spalam, renuntam sa mai mancam (cel mai bine, ca sa nu intram in dileme prea mai cu semi-preparatele sau fast-foods-urile), renuntam la masini... conditii in care renuntam si la job-uri, caci: 1. cine dracu ne mai accepta acolo nespalati si deplasandu-ne cu picioarele (cel mai bine goale!)? si 2. oricum nu mai avem nevoie de bani daca renuntam la toate cele... ceea ce implica clar caderea economiei, dar nemaiavand nevoie de joburi, pica si rationamentul care sustinea existentialitatea insasi a economiei, deci statele vor renunta la politicile lor economice (iuhuuu!)... si re-"cadem" (in "", pentru ca ar reprezenta o evolutie de fapt, si pentru om, si cu atat mai mult, pentru mediu) la un nivel mult inaintat celui de dinaintea industrializarii...
si zau asa daca nu-mi place cum inteleg eu textul asta... nu stiu cum li s-ar parea lui Barack, lui Dmitri sau Angelei, ca sa nu mai mentionez si pe G8 sau G20, dar nici nu conteaza parerea lor de fapt... atata timp cat eu incetez sa mai mai spal... si mai conving unu-doi prieteni, si ei la randul lor mai conving cate doi-trei in parte... declansam noi, prin constiinta noastra si responsabilitatea individuala fata de mediu, un efect de bulgaras de zapada... si ne salvam planeta

semnat:
ma'-mare, atoatemantuitoarea & libarca

Donnerstag, 17. September 2009

Manifest de vita nova

(ha'ha' - asta ca sa nu ne plagiem singuri!)

voi scrie o carte, da! mi se sugerase penibilul nume "despre dorul de a fi om"
halal! nu, domnilor, cartea mea va purta numele: "on the veracious origin of species"... dar, de ce nu, prenumele i-ar putea fi cel sugerat... sarcastic, fireste! asa cum am anuntat deja in descriere, ea se va adresa analfabetilor, va fi, prin urmare, o tentativa de curs de alfabetizare

pe blog va voi tine la curent cu evolutia mea spirituala
de astazi, domnilor (e drept ca mi-am ales, incidental, minunata zi de joi, care, spunea cineva atat de inspirat, e mai aproape de weekend, traduc eu, de lejerism, decat de un nou inceput, fie el si de saptamana), ei bine,de astazi incep o noua era... era libarcii, pai cum
pe vaideea-tista nenorocita care eram am sters-o , domnilor!

si ca sa va dovesc, iata micile mele progrese
constientizam ca a-ti adapta cuvintele da, e un pas imperios, insa deloc unul imperial, domnilor! sa nu ne lasam afumati de o prima idee potrivita! sa nu ne pierdem capetele. caci ce te faci cu acele cuvinte a caror (ne)adaptare o poti stabili doar la nivel definitional? de exemplu, prietenia, domnilor... prietenia, s-o recunoastem, e un concept marsav! scârbos prin ambiguitate... si numai prin specificatii definitionale o poti trage tu intr-o directie (neadaptata) sau alta (adaptata)

inutil a detalia ca prietenia sprijinita pe baze emotionale e o tarfa! ea? sau bazele? ce conteaza? tarfa tot o inductiune in eroare e! in schimb prietenia care pune semn de egalitate (vedeti, cata maretie, domnilor, aceasta imparte in loc sa te insele!) intre ea si banalitate, si comoditate, si lipsa de implicare, aceea da, aceea iti este fidela, domnii mei! superioritatea si-a dovedit-o tipul acesta, adaptat, de prietenie, tocmai prin faptul ca ea nu duce la infectii inextirpabile... la rani ce nu mai pot nici cel putin fi sterse

nu va veti mira, prin urmare, cand va voi aduce la cunostiinta ca am inteles ca urmatorul pas este acela de a ma debarasa de toti nemernicii care-mi cunosteau slabiciunea (hoitul ala imputit numit suflet), de toti vaideei-tistii putregaiti de viermul simtirii! da, recunosc, a-ti revizui pur si simplu definitia prieteniei si a ramane doar aici e un act infantil... lucrurile bine facutute sunt cele duse pana la capat! imi voi procura o hoarda de adaptati in jurul meu, care vor prelua (inconstient) si rolul de initiatori ai mei in tainele supravieturii

vaaai, ce mai ma bucur! nuu, nu va imaginati ca bucuria aceasta ar avea ceva care s-aduca a ghidusism, nuu... caci si bucuria, domnilor, e din aceeasi categorie ca si prietenia: bivalenta, vita! ma bucur acum cu ranjete, cu grohaieli si behaieli, cum ii sta bine unei libarci (neautentice, e drept, dar cine dreacu se va mai sinchisi de asta in cateva zile?!)

semnat:
libarca

un poem

pentru ca omagiile aduse nepasarii ar putea fi apreciate chiar si de noi, poporul de libarci (caci aceasta este semintia careia accept a ma supune), iacata o poema... impresionanta nu, caci pe noi nu ne misca nimic, dar... interesanta! (si inspiranta tot aiurea ar fi fost!)

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiţi ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns cu pumnii-n orbite,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava şi binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind după harfele vieţii.

Ce-i truda de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte nădejdea şi visul,
când uşi se închid sub zăvoare,
cum în noi insul se vede pe sine,
privind povârnişul în groaznica lui încleştare.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candelă - aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce crezurăţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obraji ca pământul şi vineţi,
gustăm din osândă şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărâmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

de Radu Gyr, din volumul Poeti dupa gratii


recunosc ca eu nu o inteleg, caci nu ma pasioneaza literatura (ar fi fatal sa manifest dihotomii sterpe, precum pasiuni, oh, da!)... am ales-o insa pentru ca face uz (si aici nu-mi permit a emite judecati valorice) de cuvinte adaptate si neadaptate

Ca ale noastre-s viitorul, si sperantele, si Viata...

...si acum, si pururea, si-n vecii vecilor,
Amin!

inteleg, draga Lume, inteleg si eu, dup-atata vreme (v-am mai spus ca am un ritm extrem de greoi cand vine vorba despre lucruri profunde), ca sufletul nu-i o marca inregistrata... Coca Cola este, si Nivea Visage este, o, ba chiar si Hollywood...
sufletul insa nu-i un bun pe care sa-l poti comercializa... nu se preteaza la o cultura fortata, nici n-ar renta... si nici nu-l poti, asadar, numi "produs" (asta e la mintea cucosului, dovada cat se poate de clara ca n-are ce cauta in Lumea noastra)

si nici nu poti face parada de suflet(e)! parada o poti face cu um bmw bun (sa ma scuzi, draga Lume, pentru pleonasm, este unul de data recenta si numai de aceea imi permit a mai face uz de el, eu fiind o perimata), o poti face cu o sacosa louis vuitton sau cu un costum armani, giorgio armani!... eventual si cu o cizma versace
dar cu suflete, nu!... nu, daca nu poftesti sa fie stropsite de un zid de beton armat, precum niste oua expirate sau rosii vechi, scofalcite deja... caci daca e sa facem comparatii, haideti sa si racordam valoric elementele lor
un suflet ori il ai, si aici nu-ti pot ura "si-atunci sa-l stapanesti sanatos!", pentru ca detii un element care te-arunca intr-un lant al slabiciunilor... ori in asa caz ar fi o urare sarcastica; un lant de aur da, pe ala iti pot ura sa-l stapanesti sanatos!
un suflet ori il ai, si atunci esti o veriga slaba, un sortiment infirm, care oricum nu se va impune pe piata, ori nu il ai, si in cazul asta meriti sincere felicitari (ca-i meritul tau sau nu, e un detaliu pana la urma lipsit de semnificatie)! pentru ca esti "fit"... cuvantul asta ne spune tuturor acelasi lucru, de la capul horn la capul columbia, de la capul bunei sperante (vai, ce denumire ridicula s-au gasit sa-i dea acestuia) la capul fligely, de la medina la jayapura: "fit" marcheaza adaptarea!

obervi, Lume draga, cum cuvintele insele pot fi adaptate sau neadaptate... cum nici ele macar nu se pot sustrage legitatilor universale: pe de o parte "speranta", pe cealalta "fit" (si in sinea noastra fiecare recunoastem ca musteste cel putin un chicot la sunetul caraghios al primului, in vreme ce la cel de-al doilea te cutremura un freamat admirativ)

(cinismul, intre noi fie vorba, este mai mult decat un simplu cuvant adaptat! este o atitudine, presupune prezenta de caracter, un adevarat habitus de fiinta superior evoluata! este o performanta, draga Lume, pe care nici macar dintre cei adaptati nu o pot realiza toti... pentru ca cinismul chiar trebuie sa fie meritul tau, rezultatul asiduu al unei intregi cariere purtate sub steagul causticitatii... dar ce bine, ce multumire lălâie gandul ca si nivelele mai joase, ale nemultumirii, ale dispretului, ale urii, iti pot garanta supravietuirea! ba chiar si indiferenta, oameni buni... dezinteresul total: nepasarea, ne-angajarea, ne-implicarea... pentru aceia dintre adaptati pe care natura nu i-a inzestrat cu inteligenta sclipitoare a celui menit a urca ultima treapta a ierarhiei, cinismul - caci da, trebuie s-o recunoastem, cinismul este o performanta rezervata celor alesi- detasarea, in toate nuantele ei, reprezinta dania salvarii)

acesta a fost un mic excurs, acum revenim la discurs, deraind catre implicatiile lui personale:
o varianta a titlului, sau un posibil subtitlu, ar fi: Manifest de Viata Noua (orice asemanare cu fenomenul New Age aici este nu pur aleatorie, ci de nedorit!)

da, Lume draga, tanjesc si eu, nadajduind ca nu-i inca prea tarziu, sa intru in randul tau!
poti lua scrierea asta drept un juramant de credinta depus la picioarele tale (e o onoare, inca, nu?)
si pentru ca ti-am marturisit deja ca sunt redusa, concluzionez ca nu pot avea pretentia de a nazui chiar catre telul cel mai de sus, al cinismului... ma voi multumi si atingand primul nivel (ultimul de fapt, judecat dupa valente), acela al detasarii, oh, da! (martin page il numise "prostie", sau "idiotenie", in functie de traducere, dar... halal! ce stia el?! eu promit ca voi fi un invatacel mai dârz decat antoine, mai motivat, mai volitional!)

si voi incepe de la nivelul cuvintelor... oh, da, stiu ca acest demers este unul directionat de la exterior catre interior, si mai stiu ca lucrurile bine facute extirpa raul de la radacina... dar ma tem ca radacinile mele sunt deja intr-un stadiu evoluat de degradare sub putregaiul viermelui numit suflet... o astfel de lupta ar avea, probabil, din start decimate sansele... ori noi intentionam cu tot dinadinsul a purta o batalie cu reale sanse de victorie, si nu a ne juca de-a donquijoterismele!
vom incepe, asadar, prin a ne insusi un vocabular adaptat! extirpand metodic orice particica invalida, precum "speranta", "vis", "dorinta", "drag"... asa vom cuceri teritoriu, si in curand va suna ceasul judecatii de apoi pentru orice sentimentalism patetic (caci patetic este, prin definitie, ceva iritant, zice dexul: "care inervează mușchii oblici ai ochiului" .

telul nostru este acela de invata sa purtam relatii sanatoase cu oamenii: adica interactiuni in baza unei ratiuni pur economice, si nu a uneia emotionale! pfffffff pe ea de emotionalitate! inflatia sa ne guverneze si relatiile! relatiile interumane sa fie golite de orice sentimente, acesta este scopul!

si acum, sa cante muzica, baietii, caci avem ce celebra! (un nou inceput, cum ce?!)

semnat:
libarca