conversatie intre doua suflete

haide sa ne inchipuim o clipa ca si sufletele au gen
haide sa ne inchipuim ca le surprindem urmatorul fir de conversatie:

ea (cu ochisorii mari, articulati spre el, a mirare... iradiind incredere in privirea lui, care "stie"): ce inseamna de fapt sa cunosti pe cineva?
el (bland): mhm... cunosti pe cineva atunci cand... cand il insotesti o buna bucata din drum
ea (ne-intelegand): adica... atunci cand mergeti amandoi asa, pur si simplu, unul pe langa altul... alaturea?
el: ... da, dar... e o altfel de deplasare...
(pauza)... gandeste-te cum cresc copacii, asa... unul langa altul, spre lumina... spre ceruri
ea: aha, inteleg... deci sa cunosti pe cineva inseamna sa cresti asa, alaturi de el... sa te dezvolti, nu?
el (incuviinteaza zambind)
ea (revenind, din nou contrariata): da, dar tu te dezvolti doar pe tine, nu? nu-l poti dezvolta tu pe cel de langa tine... si atunci, cum il cunosti?
el: ei bine... de aceea a-l cunoste nu-i sinonim cu a te dezvolta, remarci... dar fiind acolo, langa el, il poti asculta... ascultandu-l atent, grijuliu, il descoperi... a-l cunoaste e o calatorie, intelegi?
ea: o calatorie spre celalalt?
el: mhm... o calatorie mai speciala, impreuna cu celalalt si prin celalalt... dar daca scopul e asa fix, nu stiu sa-ti spun
ea: cred ca inteleg, continua, te rog
el: ei bine, descoperind tot mai mult, ajungi sa-i simti ritmul lui, circuitul acela interior, intelegi?
ea (urmarindu-l cu incantare, il imbie sa continue)
el: iar atunci cand el creste, poate, mai greoi, tu incetinesti si tu pasul tau... il astepti...
ea: mhm... si nu doare? vreau sa spun, nu ma jeneaza daca pe mine ma tine pe loc?
el: cand cunosti pe cineva tu nu simti asta ca pe o piedica... e un fel de adaptare aparent incontrolabila, intelegi?
ea: cred ca da... atunci tu eventual ii intinzi o creanga de-a ta in cale... crengile tale incep sa creasca dupa ritmul lui, asa e?
el (zambeste)
ea (dupa o pauza): si el se sprijina in ele?
el: poate... dar atunci cand cunosti pe cineva, scopul acelei ramuri este de a-l incuraja, intelegi? aminteste-ti: tu nu il poti dezvolta pe el... dar il poti stimula sa creasca el insusi, din propriile-i radacini, activandu-si seva sa
ea: mhm... adica... eu ii intind creanga mea mai sus, el stie ca se poate sprijini de ea, dar trebuie mai intai sa ajunga singur la ea
el: da, cam asa... si in plus, nu-i nimic unilateral... e un proces alternant, sa stii
ea: imi pot imagina
el: da... se poate ca si tu, reactionand neasteptat la anumite evenimente, inchipuie-ti, o seceta mai lunga, sa cresti mai greoi... atunci iti va intinde el tie crengile sale
...........................................................................................................................................................................

ea (dupa cateva clipe de tacere, aceeasi privire mirata): noi doi ne cunoastem?
el: nu
ea:
el: noi doi ne-am cunoscut... nu poti cunoaste pe cineva decat crescand alaturea, intelegi? avand parte in mod activ la inaltarea lui... sa cunosti pe cineva... nu-i un act care sa aiba o finalitate...
dar la noi, procesul...
...
ea (dupa o scurta clipa de gandit): atunci eu te voi inventa in continuare! te creez sub forma unui personaj al mintii mele, doar sa nu incetez sa te cunosc vreodata


tu oare, pe tine cati oameni te cunosc?
pe mine, cred, niciunul
si cum e atunci cand ai cunoscut pe cineva, si acum nu-l mai cunosti? ce se intampla de acum cu ce-ai cunoscut tu?

semnat:
cenusharela