si astazi tot despre povesti... oarecum mai altfel
tot constat de la o vreme, poate si sub influenta textelor pe care le citesc, n-o neg, cum ne comportam cu totii ca niste mici oameni de stiinta in viata noastra de zi cu zi: luam decizii dupa rationamente care corespund unui mic economist, asa, pe principiul maximizarii profitului (propriu, se intelege, nu?)... profit inteles ca rezultat satisfacator al unor alegeri, decizii, fie ca se manifesta intr-o stare, fie intr-o noua activitate/actiune... cu investitii cat mai marunte... investitii de "durere", de situatii neprevazute, sau pur si simplu de "tremurat" de griji ... investitii in riscuri pe care suntem dispusi a ni le asuma... ba ceva mai mult, cu cat astea ultimele tind a fi mai mari, indiferent ce "profit" promit, tindem totusi sa renuntam... micul nostru economist nu se complica... inutil
dar asta nu-i totul... povestea abia de aici incepe: avem nevoie de plauzibilitate... in primul rand in fata propriei constiinte, care ne cere sa-i justificam deciziile, optiunile... in punctul asta incepem sa ne spunem povesti... mereu gasim una care sa se potriveasca perfect, stiu, e comparatia cea mai frecventa, "ca o manusa", sa-i vina ca turnata alegerii noastre... asa incat sa nu realizam ca-i doar o poveste, si sa putem adormi cu constiinta impacata... de unde ne luam povestile? nici macar asta n-o realizam, nu suntem nici defel pe atat de creativi incat sa ne inventam propriile povesti... nu suntem originali... le gasim gata fabricate povestile: in presa, in familie (da, le preluam de la parinti, intr-o linie pe care-o numim "continuitate generationala"), in romane sau in filme... cotidianul de jur imprejurul nostru abunda de astfel de mituri: asa ne confectionam o personalitate, un sine, dam nastere la visuri, idealuri, teluri... taind de ici o idee, de colo alta, punand petcutele cap la cap... cum cum? dupa principiul mai sus enuntat: cat mai mica investitia, cat mai puternic profitul... si uite asa nu numai ca ne cream povestea vietii, ci ne construim pe noi insine ca o poveste... numind...
numind trezim la realitate... fireste ca nu ne indoim de ceea ce ne povestim, c-o "luam de buna"... de fapt sunt doar numiri
tot vreau de la o vreme sa denunt un mecanism: ideologiile astea ultra-pozitiviste, ultima moda pe piata povestilor legitimante.. de ce se vand ca painea calda? pentru ca se vand, da, minunatii lor autori acumuleaza profit de natura materiala, adevartul capital economic, in urma punerii lor in circulatie... se vand pentru ca se pliaza pe absolut orice viata, in orice situatie, si... nu numai atat, sunt "usoare"... nu solicita nici un fel de "digestie": asa cum ai invatat-o, o iei azi si-o aplici aici, maine dincolo... si tot asa... nu modifici nimic, nici un efort... investitia?, minima, ai ghicit... profitul?... maxim, caci iti ofera o bunastare nemaipomenita, doar sunt pozitiviste, nu? te scutesc de analize amanuntite, de cugetari profunde... ba chiar sustin explicit ca asa ceva-i contra-indicat... nu intra prea mult in detalii, reprodu formula magica si totul este extraordinar, viata-i minunata, caci tu doar ce ai invatat sa te bucuri de ea... fantastic, nu? nici nu vei remarca cum incet, dar sigur, iti vor fi spalat creierul, caci intre timp tu te-ai experimentat intr-o "fericire" cvasi-permanenta, usuratica-molateca, asa, care ti-a cuprins toata fiinta, probabil asemanatoare cu starea pe care-o titulam ca "high" dupa droguri... cum altfel sa-mi explic cand cineva afirma "am racit... oare unde am gresit? ce mesaj nu inteleg?" (aici recunosc ca pentru cineva neinitiat in modelele argumentative ale povestilor astora, legatura e greu de vazut... vreau sa fiu si eu, la randu-mi, un mic om de stiinta, si sa explicitez: povestile ultra-pozitiviste sustin ca fiecare lucrusor care ni se intampla are o semnificatie mistica... ne ofera asa, o cheie catre marele mister.... si da, insasi sau poate cu atat mai mult manifestari fizice, pur organismice, precum o raceala, sunt "traduse" in cheia asta, si ascund in spatele lor o lectie... a se vedea cat de acurat raspund astfel de povesti nevoii umane de a incununa cu un sens ceea ce traieste)... da, ele iti promit ca, "interpretand" limpede fiecare "mesaj", vei ajunge a-ti revela marile taine ale "universului" (care in povestile astea a preluat deja rolul "vechiului" Dumnezeu din religiile traditionale) ... cand de fapt tu nu descoperi nimic, tot ce faci e sa repeti mecanic aceleasi si aceleasi textulete... chiar ai impresia ca poti progresa etichetand orice situatie noua in arhi-cunoscutu-ti deja stil?
apoi, punctul care atat ma deranjeaza la ele de fapt e urmatorul: ne "vand" un concept de fericire "ieftina"... ne inradacineaza in minte idee cum ca fericirea ar fi un "must have it" accesibil in doi timpi (pai da, pui placa si-i dai drumul, nu?) ... si ar fi ok daca ar ramane aici... doar ca atunci cand realitatea din jur, mult mai complexa decat o pot concepe miturile astea, se inversuneaza sa nu intre in manusa lor, si tu fortezi, si spui, si spui povestea, asa, ca pe un ritual magic (pe pricincipul mai sus exemplificat "am racit? unde gresec? ce mesaj nu inteleg?"), si ea nu ti-o accepta, si-ti raspunde "error"... atunci te pui tot tu pe tine sub presiune... si doare, cumplit doare... caci ai uitat ca face parte din viata ca nu totul functioneaza, ca nu totul e perfect, ca nu totul e ca la carte... ai uitat, pentru ca povestile tale ti-au impuiat mintea (care minte?) cu idei contrare... povestile ultra-pozitiviste ne pun sub presiunea de a trebui sa fim mereu fericiti, mereu descoperind, talmacind noi si noi mesaje... hei, oameni buni, nu orice actiune sau stare e un fortune cookie in viata noastra... si mai ales, nu, nu e obligatoriu sa fim numai cu zambetul pe buze din zori in noapte, zi de zi, 365 zile pe an... inca suntem normali cand n-o facem
si-apoi.. cum zice cineva celebru: "bodies making chemistry, bodies in the cemetery/ and all we’ve ever wanted is to look good naked"
Cargo - Baga-ti mintile-n cap
Asculta mai multe audio Muzica
Căutări
vor 4 Jahren
