cum ar fi sa...

cum ar fi sa scriu eu aici pe blog un post numai de la mine catre mine? asa, fara pretentii, fara elaborari simandicoase, ci pur si simplu... chiar asa, un fel de self-revelare da, dar s-ar ivi imediat mai multe semne dintr-alea bombat-arcuite, ca o para: pai de exemplu, care dintre ghimbuseii din mine ar scrie, si pentru care dintre ei? ar scrie zarzarea pentru libarca, pentru cenusereasa si pentru atoatemantuitoarea? sau ar scrie libarca (nu, nu, si iarasi nu, oricare, dar libarca deja si-a revendicat dreptul la replica, si deja stim ce poate, sa-i mai lase si pe altii sa cuvinteze) catre plodea, ma-sa-mare si aviatoare? nu-ti trebuie sa fii prea expert in nimic (ca dintre toti ghimbuseii astia oricum nu e nici unul) ca sa stii ca o astfel de intentie cel mai bine ai putea-o concretiza in jurul unui punct comun... pe care il intinzi asa, ca pe un fir de elastic, intr-un circuit inchis, in mijlocul caruia lasi sa se manifeste dansul deslanat al ghimbusilor... si iarasi nu-ti trebuie expertize prea ample pentru a deduce ca emotionalitatea e constanta capabila de o astfel de performanta (adica intindere ca un elastic de jur imprejurul tuturor ghimbuseilor)... emotionalitatea inteleasa ca un mic tratat de auto-cunostere

oamenii ii poti intoarce cum vrei, si de oriunde i-ai rupe ii poti imparti in doua subcategorii (nu in mod necesar egale): cei care dorm noaptea si cei care sunt activi noaptea... sau cei carora le place rosu si cei care detesta rosu... cei care plang vizionand un film si cei care nu plang vizionand acelasi film... cei care beau cafea si cei care nu beau cafea... si tot asa; ei, mie ingenioasa imi pare impartelea in cei care isi constientizeaza si ingrijesc emotiile si cei care prefera sa socoata ca viata e toata un proces automatizabil, mecanizabil si explicitabil in baza legilor atotputernicului encefal... un pic extinsa, pentru generalizare, un fel de: cei fixati pe obscuritaturile interioare versus cei fixati pe stralucirile exterioare

unul din jocurile noastre (ale tuturor ghimbuseilor) preferate este sederea la panda atunci cand isi face simtita prezenta vreo emotie... si inregistrarea cat mai multor detalii privitoare la formele si gradele ei de expresie, posibile cauze, eventuale legaturi cu anumite evenimente, fie ele concret-exterioare sau doar inchipuit-interioare... apoi rostogolirea ei, tumbele pe care le face sub diverse numiri (nu etichete, nu, ci incercari de numire): dilatarea, exagerbarea sau poate totusi inchistarea, schimbarea-la-fata, imperecherea, insporirea sau dizolvarea ei
pentru noi, gradinitita de ghimbusi ce suntem, si-ar pierde din farmec viata daca ne-ar fi luat jocul cu emotiile.

stim si noi, ne-expertii, ca emotiile au o baza fiziologica, ca se starnesc cumva din activitatea nervilor acelora cu denumire simpatica si chiar parasimpatica... adica simpaticii si parasimpaticii nostri nervi declanseaza un fel de vartej inauntru...si noi ce facem, il percem au ba? pare-se ca unii dintre oamenii da, unii ba, noua insa ne place sa da :)... poznas devine jocul abia din punctul asta, caci primim materie prima pentru numiri, activari si transfigurari: pai ia imagineaza-ti ca i-as spune "frica"... urmeaza re-aruncarea ei, a emotiei, intr-un prim stadiu astfel categorisita, intr-un circuit... simpaticii vor reactiona cumva la materia prima primita inapoi, punand in circulatie alte fiziologisme care sa sporeasca efectul emotiei-start acum recunoscuta, astfel incat sa-mi certifice mie titlul alocat :)
si daca totusi, in loc sa numesc "frica" valtoarea initiala nedefinita, exprimata prin furnicaturi in antebrate si vajaiala sporita la nivelul cefei, imi aleg sa-i spun "curiozitate", ignorand codul cultural pre-stabilit pentru decodarea unor astfel de manifestari? nu-mi va sugera oare parasimpaticul meu nerv un comportament de mic explorator?
si daca, iarasi, nu-mi place nici "frica", nici "curiozitate", si-i spun "iubire"? pentru ca, tot iscodind, reusesc sa mai captez niste firave detalii, care poate in alte conditii mi-ar fi scapat, precum o usoara toropeala placut-stimulanta pe care decodoarele mele personalizat-pozitiviste o asociaza iubirii?

noua ne place sa experimentam cu produsele nervilor, sa testam limitele transformarilor lor si mai ales sa nascocim cat mai multe bifurcatii ale unei emotii baza... iar apoi sa le verificam modificarile sub sau rezistenta la influente pur-exterioare, cum ar fi cele temporale... frica de exemplu o putem pacali... dar ce te faci cu iubirea? (sa stii ca au si ele gradele lor de superficialiate sau onorabilitate)... si important e totusi sa nu picam in capcana manipularii celor respectabile :P

si cand te gandesti ca sunt atatia oameni pe care nu-i intereseaza ce simt, si cel mult eticheteaza (daca ii preocupa, totusi, cat de cat) cu ce-au mai auzit si ei prin vreun film sau au mai citit prin vreo carte...
adica, oameni buni, emotiile va sunt totusi cea mai autentica forma de comunicare a self-ului vostru pe care o detineti...si voi o ignorati
trist, trist, trist, ce bine ca in punctul asta ne punem cu totii de acord ;)) caci probabil dac-ar fi sa fim nevoiti sa renuntam la modul asta de relationare cu sinele nostru (e totusi, unul) s-ar alege praful de noi...

"Nicio emotie, intocmai precum un val, nu isi poate pastra pentru mult timp forma sa individuala." - Henry Ward Beecher

semnat:
ghimbuseii in unanimitate :P