era nebun, dar avea si momente lucide, când era doar prost

de Anul Nou

2009-12-31T00:21:00.000-08:00

nu pentru c-as simti ca in prag de An Nou as vrea sa ma aliniez si eu valului, in care cei mai multi dintre noi fac socoteli, trag linii, concep listute cu planuri sau dorinte, ma arat si eu din nou pe aici

dorinte am si eu, fireste... si toate se regasesc aici, in privirile lor, in zambetele lor, in sperantele lor, in visele lor... in planurile si dorintele lor
n-as putea niciodata formula in cuvinte ceea ce-mi doresc pentru Anul 2010, sau poate pentru noul deceniu, mai complet si mai adevarat de atat

despre discursuri... si noi ca mici oameni de stiinta

2009-11-27T10:53:00.000-08:00

si astazi tot despre povesti... oarecum mai altfel
tot constat de la o vreme, poate si sub influenta textelor pe care le citesc, n-o neg, cum ne comportam cu totii ca niste mici oameni de stiinta in viata noastra de zi cu zi: luam decizii dupa rationamente care corespund unui mic economist, asa, pe principiul maximizarii profitului (propriu, se intelege, nu?)... profit inteles ca rezultat satisfacator al unor alegeri, decizii, fie ca se manifesta intr-o stare, fie intr-o noua activitate/actiune... cu investitii cat mai marunte... investitii de "durere", de situatii neprevazute, sau pur si simplu de "tremurat" de griji ... investitii in riscuri pe care suntem dispusi a ni le asuma... ba ceva mai mult, cu cat astea ultimele tind a fi mai mari, indiferent ce "profit" promit, tindem totusi sa renuntam... micul nostru economist nu se complica... inutil

dar asta nu-i totul... povestea abia de aici incepe: avem nevoie de plauzibilitate... in primul rand in fata propriei constiinte, care ne cere sa-i justificam deciziile, optiunile... in punctul asta incepem sa ne spunem povesti... mereu gasim una care sa se potriveasca perfect, stiu, e comparatia cea mai frecventa, "ca o manusa", sa-i vina ca turnata alegerii noastre... asa incat sa nu realizam ca-i doar o poveste, si sa putem adormi cu constiinta impacata... de unde ne luam povestile? nici macar asta n-o realizam, nu suntem nici defel pe atat de creativi incat sa ne inventam propriile povesti... nu suntem originali... le gasim gata fabricate povestile: in presa, in familie (da, le preluam de la parinti, intr-o linie pe care-o numim "continuitate generationala"), in romane sau in filme... cotidianul de jur imprejurul nostru abunda de astfel de mituri: asa ne confectionam o personalitate, un sine, dam nastere la visuri, idealuri, teluri... taind de ici o idee, de colo alta, punand petcutele cap la cap... cum cum? dupa principiul mai sus enuntat: cat mai mica investitia, cat mai puternic profitul... si uite asa nu numai ca ne cream povestea vietii, ci ne construim pe noi insine ca o poveste... numind...
numind trezim la realitate... fireste ca nu ne indoim de ceea ce ne povestim, c-o "luam de buna"... de fapt sunt doar numiri

tot vreau de la o vreme sa denunt un mecanism: ideologiile astea ultra-pozitiviste, ultima moda pe piata povestilor legitimante.. de ce se vand ca painea calda? pentru ca se vand, da, minunatii lor autori acumuleaza profit de natura materiala, adevartul capital economic, in urma punerii lor in circulatie... se vand pentru ca se pliaza pe absolut orice viata, in orice situatie, si... nu numai atat, sunt "usoare"... nu solicita nici un fel de "digestie": asa cum ai invatat-o, o iei azi si-o aplici aici, maine dincolo... si tot asa... nu modifici nimic, nici un efort... investitia?, minima, ai ghicit... profitul?... maxim, caci iti ofera o bunastare nemaipomenita, doar sunt pozitiviste, nu? te scutesc de analize amanuntite, de cugetari profunde... ba chiar sustin explicit ca asa ceva-i contra-indicat... nu intra prea mult in detalii, reprodu formula magica si totul este extraordinar, viata-i minunata, caci tu doar ce ai invatat sa te bucuri de ea... fantastic, nu? nici nu vei remarca cum incet, dar sigur, iti vor fi spalat creierul, caci intre timp tu te-ai experimentat intr-o "fericire" cvasi-permanenta, usuratica-molateca, asa, care ti-a cuprins toata fiinta, probabil asemanatoare cu starea pe care-o titulam ca "high" dupa droguri... cum altfel sa-mi explic cand cineva afirma "am racit... oare unde am gresit? ce mesaj nu inteleg?" (aici recunosc ca pentru cineva neinitiat in modelele argumentative ale povestilor astora, legatura e greu de vazut... vreau sa fiu si eu, la randu-mi, un mic om de stiinta, si sa explicitez: povestile ultra-pozitiviste sustin ca fiecare lucrusor care ni se intampla are o semnificatie mistica... ne ofera asa, o cheie catre marele mister.... si da, insasi sau poate cu atat mai mult manifestari fizice, pur organismice, precum o raceala, sunt "traduse" in cheia asta, si ascund in spatele lor o lectie... a se vedea cat de acurat raspund astfel de povesti nevoii umane de a incununa cu un sens ceea ce traieste)... da, ele iti promit ca, "interpretand" limpede fiecare "mesaj", vei ajunge a-ti revela marile taine ale "universului" (care in povestile astea a preluat deja rolul "vechiului" Dumnezeu din religiile traditionale) ... cand de fapt tu nu descoperi nimic, tot ce faci e sa repeti mecanic aceleasi si aceleasi textulete... chiar ai impresia ca poti progresa etichetand orice situatie noua in arhi-cunoscutu-ti deja stil?

apoi, punctul care atat ma deranjeaza la ele de fapt e urmatorul: ne "vand" un concept de fericire "ieftina"... ne inradacineaza in minte idee cum ca fericirea ar fi un "must have it" accesibil in doi timpi (pai da, pui placa si-i dai drumul, nu?) ... si ar fi ok daca ar ramane aici... doar ca atunci cand realitatea din jur, mult mai complexa decat o pot concepe miturile astea, se inversuneaza sa nu intre in manusa lor, si tu fortezi, si spui, si spui povestea, asa, ca pe un ritual magic (pe pricincipul mai sus exemplificat "am racit? unde gresec? ce mesaj nu inteleg?"), si ea nu ti-o accepta, si-ti raspunde "error"... atunci te pui tot tu pe tine sub presiune... si doare, cumplit doare... caci ai uitat ca face parte din viata ca nu totul functioneaza, ca nu totul e perfect, ca nu totul e ca la carte... ai uitat, pentru ca povestile tale ti-au impuiat mintea (care minte?) cu idei contrare... povestile ultra-pozitiviste ne pun sub presiunea de a trebui sa fim mereu fericiti, mereu descoperind, talmacind noi si noi mesaje... hei, oameni buni, nu orice actiune sau stare e un fortune cookie in viata noastra... si mai ales, nu, nu e obligatoriu sa fim numai cu zambetul pe buze din zori in noapte, zi de zi, 365 zile pe an... inca suntem normali cand n-o facem

si-apoi.. cum zice cineva celebru: "bodies making chemistry, bodies in the cemetery/ and all we’ve ever wanted is to look good naked"

Cargo - Baga-ti mintile-n cap
Asculta mai multe audio Muzica

oameni... si oameni

2009-10-30T11:18:00.000-07:00

azi povesti... cu oameni
exista oameni pe care ii vezi doar o singura data in viata, intr-un moment cum nu se poate mai banal... intr-un tramvai... intr-un tren... dar pe care ii féreci in cutiuta de fildes de la pieptul tau si ii porti apoi permanent cu tine... oameni magi...
ca batranica aceea cu ochii atat de albastri... atat de adanci.. si atat de blanzi... cu ochii zambet-duios si povestitori-povestanți: adica iti deapana ei asa, ca un fus care-ti toarce direct in tine, fara ca tu sa le-o fi cerut, istorii
ca baietelul mini-savant cu ochelari si puf galben, zdrentuit... curios... intrebator... cu privirea grava, de mosneag intelept... doi ani si jumatate, cu legitimatie de infirm... ce deficiente sa aiba un fiintuc care la asa varsta frageda cuprinde lumea in priviri, si-o descoase cu intrebari interesante?... care te cerceteaza cu ochisorii lui adanci ca si cum ti-ar spune: "ai grija ce gandesti, tu acolo, eu stiu..."
imagini cu magie, care-ti raman fixate de suflet... ca sa le redescoperi apoi in momente critice, si sa le simti... povestile din privile lor... atingerile din negrairile lor

si exista oameni... care apar intr-un moment cu greutate si te-nalta, ca sa plutesti si tu... oameni-inger... care parca-ti simt nevoia si se ivesc special spre a-i iesi prietenosi intru intampinare... cand tu tusesti, chinuit, descurajat de boala, de-ntuneric si de ger, si o batranica intr-un autobuz iti intinde o bomboana... antitusiva :) ... c-o vorba blajina si-un zambet-afect... ba apoi, chiar, inca una, ca ea mai are acasa, dar sa-ti ajunga tie pe tot drumul...

si exista oameni... pe care chiar fara a-i fi vazut inca, ii simti innodati nemaidezlegabil de firele vietii tale... cu impletitura complexa, misterioasa... oameni-suflu... langa care te despoi de orice vesminte pacatoase de vanitate si fățărnicie... si dansati impreuna jocul de uniune a sine-lui pur

exista oameni pe care ii intalnesti zilnic... va percepeti existential, poate chiar va adresati in cuvinte... dar nu va spuneti nimic...caci nu va leaga nimic... sa nu-i mai zaresti maine si n-ai remarca...

exista oameni manifesti-inexpresivi... ca se bucura sau deplang... ca regreta sau spera... ca iarta sau dusmanesc... nu-ti ofera trasaturile lor vreun indiciu in baza caruia ai putea stabili...

si exista oameni care ar face tumbe pe strazi... si-ar imbratisa un oras, asa, pentru ca-l iubesc... care țopăie de incantare si se umezesc de jur imprejurul nasului cand doare... care striga cand se sperie si fata lor se prezinta ca o gradina zoologica... sau chitaie de delectare

si exista momente... si momente...
momente din scurgerea comuna, cotidiana... si momente in care vezi bataia aripilor de fluture, si stii ca in decizia din intersectia lor se stabileste un curs... momente in care intr-o micro-frantura de secunda ti se perinda pe dinaintea fiintei imagini, ca o succesiune de secvente dintr-un film: ar putea deveni asa... sau... asa.... sau... asa... si tu alegi in urmatoarea micro-frantura de secunda, si pecetluiesti o directie (pe care-o vei umple apoi cu momente de curgere)...
dar poti spune ca ai ales in cunostinta de cauza? caci fiind sceneta noua, ne-probata, tot te poate surprinde vreun act neprevazut... vreo alta intretaiere de aripi, in alte momente...
si exista momente in care omul parca-i una cu habitus-ul lui, si tu citesti in el campurile sociale in care s-au nascut si-au crescut peripetiile vietii lui

Fata verde
Asculta mai multe audio Muzica

dream on

2009-10-28T11:23:00.000-07:00

pentru ca e perfect... pentru ca ador tipetele
pentru ca
everybody's got their dues in life to pay

pentru ca
nobody knows/ where it comes and where it goes

pentru ca
you got to lose to know how to win

Aerosmith - Dream On
Asculta mai multe audio Muzica

Sing with me, sing for the year
sing for the laughter, sing for the tear
sing with me, if it's just for today
Maybe tomorrow, the good Lord will take you away

cu dedicatie

2009-10-27T13:52:00.000-07:00

cu subinteles ;)) ghidus-ghidus

Scrisoare de bun ramas
Asculta mai multe audio Muzica

sceneta

2009-10-27T03:14:00.000-07:00

sau: despre oameni si nevoile lor

astazi am sa scriu despre mine... da, de ce te miri? nu, nu voi scrie direct, scriu cum stiu eu, asa, aluziv, am renuntat la pretentia aceea aberanta de a ma exprima eu pe mine in mod cert... ne-evaziv... ne-nuantat... sau... ta-dam... concret (acesta va fi unul dintre punctele tematice majore azi -era sa scriu cromatice)... vei observa la final cate ti-am marturisit despre mine
caci realizam la dus, reflectand inca asupra unui articol descoperit in miezul diminetii, cat de mediana pot fi... da eu, cea care ma credeam devorata intre tendinte extreme, sunt mediana intre oameni pozitionati fie la un pol, fie la celalat

permite-mi a contura, pentru a-ti ilustra, doua personaje... reprezentanti fiecare al uneia dintre cele doua specii...

el e Dorel: il poti intalni prima data fie la banca, unde-si plateste ratele (deocamdata nu stii in ce scop le-a facut), fie matinal la gradinita, unde constiincios il depune, ca in fiece zi la exact aceeasi ora, pe Mateias (fiul sau) ... il poti intalni si seara, intr-un bar, la o bere rece, spumoasa, cu baietii... vorbind, despre ce ar putea, daca nu tema zilei?... tema zilei documentata profund din presa nationala sau vreunul dintre canalele binecunoscute care-si repeta aceleasi stiri din dimineata pana-n seara
intrand in vorba cu Dorel, afli destul de repede coordonatele majore ale vietii lui: Dorel e sudor, lucreaza intre orele 8.30-17.00 (cu aferenta pauza de masa, presupun), si-a achizionat apartament, iti numeste adresa exacta, asta implicand si etajul, si a cata usa, pe dreapta sau pe stanga... Dorel iubeste astfel de detalii, ti le reda concis, calm, ba chiar cu un licarit in ochi care-ar putea fi confundat cu pasiunea, daca n-ai stii ca el se gudura asa atunci cand tu iti manifesti un oarecare interes fata de lumea lui. La urmatoarea comunicare cu Dorel (intentionat ocolesc "discutie") mai afli... ca are sau nu are doi copii, ca ratele la banca sunt pentru ca si-a cumparat, pe langa apartamentul despre care ti-a povestit ieri, si o masina mica... ca ii place sa gateasca (raviolli cu sos ragu alla carbonara, in doi timp si trei miscari iti furnizeaza si reteta), ca intre orele 18.30-19.30, de luni pana vineri, rasfoieste globul virtual in cautare de informatie... da, Dorel stie ca traieste in era informatiei si e interesat sa tina pasul cu evolutia... nu, nu-i vorba despre vreo evolutie spirituala, interioara, Dorel e omul materialului, al concretului, inca n-ai priceput?... apoi mai schimba o informatie cu un amic pe messenger (din acelasi crez, ca ne adaptam spiritului erei in care traim, si in care telefonul nu-i la fel de "in"), mai priveste un film la monitor (televizorul este pentru informare, filmele au trecut deja de mult pe monitor)... si uite-asa, zilele lui nu-s niciodata la fel
in weekend programul lui se articuleaza catre o plimbare romantica prin parc, cu sotia sau draga lui... eventual insotiti si de cei doi copii: Dorel impinge, ca un sot si tata modern (si model) si responsabil cu placere caruciorul... seara, la meci, fireste, in defintiv etapa live tot la sfarsit de saptamana se disputa

nu incerca sa-l intrebi ceva despre viziuni sau idealuri... despre credintele sau ambitiile lui... se va irita, iar lui Dorel nu-i plac apele tulburi; ba parc-a auzit si el cate ceva despre asta, parca s-a mai lovit in programul lui vesperal si de astfel de bloguri... dar cui ii trebuie asa ceva? ca doar cu Maricica in chat nu despre asta "discuta"
daca gresesti si-l intrebi, vei vedea cum simte dintr-o data pamantul fugindu-i de sub picioare... se simte pierzand controlul asupra dialogului, se simte trimis spre nisipuri incerte... lui nu-i plac ambiguitatile, ti-am mai spus? dar nu-l subestima pe Dorel: va incerca imediat sa-si re-dreaga imaginea: ti-o va intoarce cu un "auzi, nu vrei mai bine sa-ti povestesc ce meniu am avut la pranz? sau la ce ora ma spalam pe dinti azi de dimineata?", sau, in cel mai fericit caz iti va enumera detalii despre procesul muncii din firma si biroul lui
are si frustrari Dorel, si-i place sa se vaiete: sa nu cazi intr-o atare situatie in ispita de a-ti imagina ca Dorel ar necesita vreo solutie (ba sa mai fi si tentat sa i-o sugerezi)... nu, el stie cel mai bine ce-si doreste si mai ales, ce poate... iar continutul frustrarilor lui (de exemplu ca vecina Florina si-a lasat peste noapte mmotanul nestapanit in curte, si uite pricina din care Dorel n-a putut dormi toata noaptea) mai tese inca vreo doua-trei conversatii bune

si apoi?... cand i-ai aflat si programul de lucru, si cursul iesirilor saptamanale, si continutul lor tie deja iti este previzibil (da, Dorel iubeste previzibilul, dar inca nu-i e clar, numai de aceea inca nu ti-a marturist-o)?

cunosti si tu o duzina si ceva de Dorei, ca mine? eu parc-asa ma sufoc intre Dorei de la o vreme... intr-adevar, difera ei in modul cum isi umplu programul (unul bea cu 7 prieteni, altul doar cu 3), numarul de copii si banca la care au credit... poate unul e mai mestesugar, altul mai natang in chestiuni practice... dar pe toti ii uneste dragostea pentru nevoile trupului (celebrele: hrana, imbracaminte, casa, copii, si serviciu ca sa poti sa-ti asiguri pe celelate)

la polul opus, el e Sorel: melancolic, greu de descris in cuvinte, il poti intalni imbratisand copacii in parc, daca te abati de la poteci (stii, Dorel se plimba cu draga lui pe alei, Sorel evita cararile batatorite de ei)... sau admirand rotocoalele pe care le deseneaza apa baltii in care el azvarle pietricele, pierdut in idei...
cu Sorel porti discutii, vorbesti idei... nu vei afla niciodata detalii despre munca lui, vei sti cel mult ca-i profesor (la liceu? la post-liceala? la sat? la oras?... detalii!), ca are o sora sau o prietena... nu vei putea afla ce mananca, dar vei intelege curand ca el se hraneste cu continuturile acelea pt. Dorel nedigerabile: viziuni, sperante, idealuri... Sorel se poate ridica alaturi de tine ore intregi in inaltimi tulburatoare, pt. Dorel de altfel ametitoare... acolo-i paradisul lui Sorel, acolo el traieste pasiunea, miracolul acela care-i umple ochii de sclipiri curcubitacee
iti poate povesti despre vibratii, descrie in detaliu nuantele spiritului lui investigator, analiza la nesfarsit secretele sacrului, scormoni dupa misterul care de milenii tine omenirea laolalta...
Sorel se exprima in figuri de stil complexe (ceea ce pe Dorel il aduce in incurcatura, pe Sorel il imbujoreaza)... se asemuie unei closti pe vise
focul in aer reprezinta elementele lui, imbratisate intr-un dans fascinant, turbulent (pamantul, in mod cert, il descria pe Dorel)... te poate aprinde, te poate captura in universul lui mirific, axat pe trairile spiritului
dar sa nu crezi ca Sorel ar fi perfect, cum poate pare... daca Dorel te plictiseste intr-o saptamana (pe a doua deja i-o poti prevede si fara ajutorul lui), Sorel te va obosi... in cam o luna, poate doua
si Sorel se vaieta, dar intr-un alt mod, pliat pe nevoile lui: Sorel se vaieta de cruzimea lumii in general, ne-specific... de cat de ne-inteles va ii va ramane el ei

din inaltimile lui, afundat in intrebari si cautari de esente, el cam pierde cursul intamplarilor de pe pamantul solidificat... poate asa nici nu zareste solutia din bataia aripilor unui fluture... dar nu, nici Sorel nu-si doreste solutii, el traieste pentru a problematiza, pentru a reflecta asupra esentei, pentru a inventa noi si noi iluzii

in raspunsul pe care ti-l ofera la intrebarea "cum se fac copiii?" ii mai vezi o data, in sensul acesta. Dorel iti va raspunde scurt si la obiect: "copiii ies din uterul femeii atunci cand te culci cu femeia sau barbatul tau fara a face uz de mijloace anticonceptionale... cu conditia ca amandoi sunt fecunzi". ei bine, Sorel la aceasta intrebare va incepe sa-ti povesteasca despre natura iubirii, despre conditiile ei existentiale, despre berze si poate si despre vreun poet pe care l-a citit el de curand (si te mai mira faptul ca Dorel are deja doi-trei plozi in ograda in vreme ce Sorel inca mai asteapta bataia propice a vantului de miazanoapte care sa poarte pe aripi exact barza cu copilul lui in plisc?)

solutiile cred ca s-au aciuat undeva in median... oare si pe-acolo sa mai existe personaje? din acelea care vor sa umple iluziile cu continut... viziunile cu solutii... nu, nu albe sau negre, doar practicabile (si paleta practicabilitatii, asta n-o stie nici Dorel, nici Sorel) e vasta si multicolora
dorinta zilei de astazi ar fi...
sa-mi fac ferma mea de Mirunei: sa aberam impreuna, sa ne imaginam Sorei si sa nascocim idei! iar apoi sa trecem in planul de Dorei si sa ne jucam de-a materialitatea...
evolutia sta in mainile celor catorva Mirunei ai planetei, care inteleg sa captureze spiritul creativ-explodiv al Soreilor, si sa-l canalizeze inspre un uz al lui in concret (care sa aduca oarecare schimbare in planul tern al Doreilor)

poveste din gradina sufletelor

2009-10-22T06:04:00.000-07:00

ciudate legi mai respecta si creaturile astea ce noi le identificam sub numele de suflete... da, nu poti face parada cu ele, dar poti face risipa... asa, cand tu ai prea mult, si-ti da in clocot, stii?!, ca laptele, cand il fierbi... cu spuma pufoasa, imaculata
cel ce-mi apartine si-a dichisit din surplus gradina... pentru cel ce-ti apartine, calator zburator cum e el... cu arbori supli, cu umbre... cu culori... cu arome... si razoare de flori... cu iarba moale, reconfortanta
ciudator legi memoriale se mai supun si ele... cand le ajunge a se fi atins o data, adanc, pentru a-si contopi esentele... nu mai cunosc apoi uitare...
ele nu stiu de "pana cand", ele nu au aflat de granitele lui "unde"... ele se simt, fara-ngradiri... ele-si vorbesc intre ele, si se-asculta... fac uz de arta de a sta la taclale... mai schimba intre ele cate-un vis, isi mai trezesc cate-o iluzie, asta stiu ele

sufletul tau mi-a tot trecut zile-astea prin gradina... pribeag, cautator...
stii, el vine... se-ntinde-n lanuri si s-adapa... ne-am stabilit un ritual deja
ne privim, ne povestim... ne-clestam... ne toropim... asa ne-nvioram... si traim
traim...

sa-mi mai vii, ti-ai uitat vreo trei visuri la mine... dar nu-i nimic, sunt in siguranta, zburda cu fluturii printre zambile... stii, ti le pot creste eu... daca vrei

...

2009-10-21T00:37:00.000-07:00

dis de dimineata, azvarlita abrupt in hora neiertatoare a mastilor

fara a sti daca visul tocmai luase sfarsit sau abia incepea...

masti multicolore, prietenoase...

masti sterse sub frecusul cu vremea... n-au avut vreodata nici'ce de spus...

masti brute...

masti debile... masti considerabile...

masti slugarnice... masti spaimantoase

nu te-am uitat, nu poti inlocui o atingere vie

de masti doar fugi...

dar goana nu te desprinde din chingile lor covarsitoare

si te sminteste melopeea lor

pretentii caraghioase cum c-ar consta vreun dialog

dar tu nu mi-ai predat logicile limbii lor
fa-le sa taca, te implor!... sa ne-cuvanteze

balteste in mine un cheag de violenta

tu o vezi susurand?

pune-mi intre degete o ranga, le-as incerca a strivi

sa vad picurand tandari din nefiinta materiei dure

oare de unde-au invatat dansul asta dezlanat?

doar ducere

2009-10-18T05:10:00.000-07:00

iarasi e moarte... e des moarte anul asta, asa-mi pare...
si celebritati, si oameni simpli... si de toate varstele
sau poate doar perceptia mea constientizeaza mai acut... oare?!
nimeni nu moare... e doar ducere... se duce dintre noi, si noi nu stim unde
nu se sfarseste... doar se schimba
poate ca cei mai multi pleaca atunci cand au invatat marile taine ale vietii... se duc sa le traiasca altundeva, unde le pot aplica rostul
poate aici e doar un fel de anticamera a vietii: vii sa cercetezi, sa descoperi, sa aflii... apoi te duci, si continui...
[altfel... cum iti explici ca abia in fata posibilitatii mortii simti cum ai vrea sa traiesti? ca numai stiind exact cat timp (nu) mai ai la dispozitie, ai purcede sa-ti realizezi vise?... restul... il irosesti, sau ce?]
si fiecare isi are ritmul lui: unii se dumiresc mai domol, altii mai vajnic...
poate doar de asta geniile nu rezista mult aici: ei banuiesc fulgerator sensurile si... ce sa mai zaboveasca in van pe aici? ramanem noi, cei care inca nu intelegem... ramanem sa mai scormonim o ora, doua prin viata... sa ne mai zbuciumam, sa ne mai temem... de toate, si de ducere
cand, oare, e "normala" moartea?

introducere

2009-10-16T23:54:00.000-07:00

ace(a)sta este Flor...EA
da, FlorEA... si este noul nostru prieten.. sau noua noastra prietena, inca nu ne-am hotarat asupra genului ce-l va purta ;))
FlorEA nu este un floricut, cum ar putea parea, ci este un plantuc.. si este un copiluc in orice caz

ne-a intrat in viata de cam doua zile (prima aniversare i-o vom celebra la trei, deci maine petrecem, iuhuuu)... si de cum a sosit a si binevoit a trece cu mine la un foto-shooting... s-a lasat re-plasat (ca talente modelistice, sa va spun drept, nu prea a avut, dar nu prin asta ne-ar fi cucerit el pe noi oricum), pana in clipa in care i-am gasit un locsor care sa-i placa... acum locuieste deja acolo si s-a instalat tare comod

dupa cum se vede, si-a ochit plantucul nostru un ungher cu caldurica (emotionala, fireste) intre cateva-ele mele lucrusoare cu semnificatie: ceasul cel "antic", elefantica aromo-therapanta, canutele pragiene... zice el chiar ca se simte tare incadrata cromatic acolo :) (eu nu-i mai spun, dar ea chiar crede ca s-a ales el pe sine in exact acele nuante cromatice in care se prezinta pentru a-mi fi mie prieten?... daca i-as spune, l-as dezamagi precis un pic)

apoi, FlorEA este foarte prieteno(a)s(a): deja l-a convins pe Pingui sa se mute pe pamantul lui, direct in vasul in care locuieste ea... Pingui a fost un pic uimit de invitatia lui atat de convingatoare, rostita cam de indata ce s-a simtit ea acasa

si-ar mai fi ceva: FlorEA m-a invatat ca pot schimba zilele saptamanii intre ele: si a avut dreptate, eu am intors ieri invers vinerea ce era cu sambata ce urma a fi fost astazi ... asa ca noi avem azi vineri, c-am dat sambata pe ea... si e bine asa :)... si voi toti aveti sambata, hehehe

mic schimb de dari

2009-10-15T07:20:00.000-07:00

tu ai remarcat?... unii oameni asa acurat stiu a se exprima pe sine-n cuvinte: ca si cum exact acel cuvant tocmai si numai pentru a-i exprima pe ei a fost nascocit... iar ei, ei isi ia fiinta lor, si-o imbraca in acel cuvant, si le sta ca turnat...

iti propun un targ: ai vrea ca tu sa ma-nveti pe mine sa ma exprim si eu inechivoc in cuvinte? si ca eu sa te-nvat pe tine sa citesti suflete pentru care inca n-au fost concepute expresii?... si care poate nici nu-ncap in descrieri?... ca asta-i tot ce pot si eu

...

2009-10-15T00:05:00.000-07:00

am sa-ti vorbesc zi de zi... te-am visat asta-noapte, stii?
in ograda noastra vom creste vulpi...
daa, si rabdare
si o atingere stravezie pe palme
in afara timpului
si ascultarea
si grairi fara cuvinte
fara strigare

va sosi vreme sa ne conjugam tacit tacerile... tu sa ma taci pe mine, sa ma simti
eu sa te tac pe tine, sa te cuprind

limite? dincolo de dor

...

2009-10-14T12:47:00.000-07:00

iti mai amintesti, ti-am promis ca te voi imagina eu... te voi crea intr-o poveste, numai pentru noi
si cand vei creste tu mai mare, eu ti-o voi da s-o citesti
oare cum o vei gasi?
absurda?
ca viata insasi?

chiar, hai sa hranim impreuna porumbeii... vrei?
ce-o mai fi cu porumbeii tai? precis au crescut, ne-au parasit si ei...
si-au luat zborul
si-or fi lasat in urma copiii? te-oi mai juca cu ei? i-oi creste?

suflete tu... si tie ti-e dor?

te mai intorci din nou la mine?
cand imi vei fi suficient de copil?

noi cine suntem?

2009-10-10T23:22:00.000-07:00

ce ne influenteaza perceptiile?... sau, altfel spus, cat de "reale" sunt perceptiile noastre? cat de "pur" ale noastre? in ce proportie te poti baza pe ele ca fiind intr-adevar? si fiind chiar ale tale?
ce ne influenteaza gandirea?... sau altfel spus, de unde ne provin noua gandurile? cat de mult sunt in mod cert ale noastre?
ce ne influenteaza visele, iluziile?... sau, altfel spus, ale cui sunt de fapt visele pe care le nutrim? de unde, de la cine le preluam? cat de mult izvorasc ele din noi?
ce ne influenteaza sentimentele?... sau, altfel spus, cat de "real" e al nostru ceea ce simtim? cat de mult e creat, imaginat... proiectat... intretinut artificial, ca intr-o coma, de visele si iluziile... pe care le nutrim?

cat din noi insine se afla in ele si cat din directiunile si regulile sociale? social si in sensul individual-colctiv, de "ceilalti", si in cel de mediu (la un meta-nivel)...
directionari precum: esti fetita? buun, pana la varsta de atata (cine a hotarat sa creasca media de varsta in ultimii ani? s-a prelungit ea, automat, odata cu cresterea sperantei de viata a individului, cu lungirea duratei de studii si calificari? si cine le-a prelungit pe cele doua?... si cine ma obliga pe mine sa preiau?)... pana la varsta de atata, se stie, tu te casatoresti si faci doi copii... si daca nu?... daca nu, fireste ca va avea repercursiuni grele asupra conceptului tau personal de sine, asupra bunastarii tale interioare... de ce? pentru ca nu te inscrii in circuitul general, dictat de...?

cat din noi se afla in ele, si cat din mijloacele de manipulare si formare ale socialului? socialul care umple roluri intregi cu continuturi (cine le decide? si de ce se schimba in timp?)... si de ce in momentul in care deviezi de la rolul ale carui directii nu tu le-ai hotarat pentru tine, sanctiunile apar la nivel de constiinta personala? la nivelul intra-psihicului tau?

si pana la urma, cine exact suntem noi insine? suntem personajul cutare din filmul sau cartea cutare... ? (si ce se intampla cand filmul sau cartea respective sunt doar unul vazut sau una citita de un parinte... de un unchi... de o bunica?) pentru ca ne-a impresionat si dorim sa-l imitam?... pentru ca i-a fascinat pe ei incat transpun asupra noastra realizarea acelui "plan" (citeste "vis" aici) ? pentru ca ni se pare noua ca ne-ar sedea si noua bine in rolul respectiv?... pentru ca ni se pare noua ca ni se chiar potriveste acel rol?

ce ne inspira atunci cand ne formam teluri, obiective de viata? si in functie de ce? cat din ceea ce joaca un rol aici e al nostru... cat... al socialului?
cat de reala e tristetea pe care o simti pentru esecul unui scop care n-a fost al tau, dar care ti-a fost transmis ca fiind? cat de reala e iubirea pe care o simti pentru o persoana pe care ai ales-o (chiar, esti sigur ca tu ai ales-o? dupa criteriile cui?) sa intemeiezi cu ea o familie, ca sa nu iesi din rasterul prevazut?

din categoria "despre mine"/ "pentru tine"

2009-10-10T07:03:00.000-07:00

subtitlul I (vai, ce stil analitic): cand, cum, de unde si ce invat eu
subtitlul II: multumesc pentru suflet

pentru un mesaj personal si intim ti-as fi putut scrie un email, sa fie intr-un circuit inchis... dar pentru ca tu esti singurul om care ma incurajeaza atat de vadit si deschis sa imi materializez trait frumusetea din mine, in care tu crezi (uneori imi dai impresia ca ti-ai facut din ea icoana, stii?), ma gandesc ca merita, poate, sa ma impart si cu vreun alt ochi ratacit pe aici
tu imi spui c-as putea deveni Maestra... stii, asta nu e telul meu... cred ca mie mi-ar ajunge sa ma desavarsesc ca "speolog de suflete":)
de fapt imi doresc doar sa devin o oglinda: sa le reflect sufletelor minunate ce-mi ies in cale inzecit stralucirea si implicit bucuria pe care mi-o ofera ele mie prin asta... asa, ca ingrasamant natural pentru crestere: a lor, si a mea

tu imi spui: "Tu stii cat de multe invat eu de la tine, zilnic? Nu stiu tu daca inveti ceva de la mine, dar eu sigur invat de la tine."

eu cand, cum si de unde invat? as vrea sa verbalizez

cred ca viata mea e o permanenta cautare... cercetare a unui sens major... candva, nu demult, am descoperit raspunsul meu: sensul inseamna a trai cu pasiune, iar pasiunea mea cea mai mare este sa invat... stiu ca m-as usca in clipa in care as inceta sa mai invat ceva nou...

da, invatarea are mai multe etape: descoperirea, iluminarea (care apare ca efect al descoperarii, atunci cant sinele tau rezoneaza cu acel sambure descoperit) si implicit starea de satisfactie, sau implinire chiar, dupa caz (in functie de cat de exaltat simti)... insa cea mai importanta este sedimentarea: in ea, abia, invatarea atinge efectul maxim... sedimentarea se obtine practic, aplicand in gandirea si actiunile tale (care de fapt sunt pasul ce urmeaza gandirii) cele descoperite... caci: "O lectie invatata este NULA daca nu o si aplic.”

imi place sa cred ca invat zilnic cate ceva, intr-una dintre cele trei etape

eu cand, cum si de unde invat?

invat de exemplu atunci cand reusesc sa recunosc, substratul adanc al unei fiinte, de care poate ea insasi nu e constienta... invat de fapt daca ea imi permite sa ne aventuram impreuna intr-o calatorie prin ea... si prin mine ... asa, in sensul cunoasterii , in urma careia impreuna scoatem la iveala flori, si din substratul ei, si din al meu... iar tu esti o astfel de fiinta
invat in contacte cu sufletele care ma oglindesc in trasaturile mele cele mai frumoase, incurajandu-ma sa fiu eu asa cum mi-s draga

invat cate ceva din orice interactiune cu un suflet care se deschide si-si imparte franturi din minunea lui cu mine... povestindu-se...

invat cate ceva din povestile care-mi sunt incredintate: le strang pe toate intr-un cufar special din sufletelul meu, unde stiu ca sunt ferite de rautatile lumii exterioare... si apoi le prelucrez, ca si cum ar fi ale mele... incerc sa le prelucrez asa cum ma pricep mai bine, special pentru fiinta careia ii apartin de fapt, pentru a i le returna apoi astfel incat sa se potriveasca in viata ei, si nu in a mea (mhm, speologul de suflete e si un fel de re-povestitor-talmaciutor?!)...
invat din experientele altora atunci cand viata mea e poate saraca in privinta exact acelor experiente care-mi sunt impartasite: nu putem experimenta personal intreaga gama de posibile evenimente, dar putem tine un ochi macar, si mintea, si sufletul deschise pentru orice posibila lectie

invat dintr-o discutie care imi stimuleaza gandirea libera... dintr-o disensiune mai mult decat dintr-un consens... invat atunci cand sunt solicitata sa argumentez, sa justific, sa motivez... sa gasesc solutii

invat din esecuri, atat personale cat si din cele care-mi sunt impartasite de altii... invat cautand in mine, nu in afara mea, factori ce-ar fi putut contribui la o astfel de nereusita... chestionand, verificand... ghidandu-ma dupa principiul : ce pot imbunatati la mine pentru a nu (mai) ajunge in situatia respectiva?
invat foarte mult de la durere, caci o inteleg ca pe un licuric ce se aseaza cu lumina lui exact acolo unde eu mai am cate ceva de tratat... cred ca momentul in care m-am imprietenit cu durerea, acceptand-o ca pe o sora binevoitoare in viata mea, a fost una dintre cele mai iesite din comun realizari a mele de pana acum
invat atunci cand ma zguduie un acces de plans: caci ascultandu-l atent, stiu ca imi transmite un mesaj despre un nou posibil teritoriu ce-l mai am de imblanzit... invat cand plang de fericire, intuindu-mi inca vreo posibila mirifica trasatura, pe care astfel o pot constientiza
dar poate ca cel mai mult invat din lipsurile si nevoile manifestate tocmai de fiinta mea cea urata, ce se iveste in anumite relationari si contexte, semnalizandu-mi necesitatea evolutiei

invat cate ceva cautand sa sustrag un inteles adanc din povesti precum cele doua primite astazi, de la radio:
moderatorul emisiunii de dimineata isi aminteste si relateaza o intamplare care l-a marcat- isi imparte emotia cu ascultatori ca mine (si din asta invat, ca din tot ce transmite suflet): vara trecuta si-a petrecut concediul impreuna cu familia in Namibia... la hotel cunoaste o receptionera foarte draguta, al carei nume il specifica (un nume ciudat, probabil particular, namibian, poate unic), care ii marturiseste ca a fost si ea, acum doi ani, in Germania, la Düsseldorf... cat de mult a impresionat-o sa traiasca si sa simta ploaia... reintors in tara, si implicit la radio, moderand o melodie sud-africana, si amintindu-si de fata care l-a fascinat, ii transmite povestea in eter... la scurt timp il suna o familie din Düsseldorf care ii multumeste: fata despre care tocmai povestise isi petrecuse cateva luni la ei, se nascuse o legatura frumoasa, dar de ceva timp nu mai stiau nimic de ea si-i duceau dorul...
nu stiu sa calculez matematic probabilitati... dar intuitia imi spune ca sansa de a fi ascultat exact de familia doritoare de un semn de la acea fata, exact in momentul in care tu ti-ai amintit dragut de ea, nu poate fi prea ridicata...
invat simtind legaturile si comunicarile atat de proprii doar sufletelor

iar cealalta povestioara se refera la un maraton ceva mai special care va avea loc maine in Berlin: este vorba despre un maraton in care alearga copii cu disabilitati cardiace... copii in care medici si parinti deosebiti a incredere, ca pot... stimulandu-le astfel propria incredere in sine si motivandu-i sa-si depaseasca limitele:)

sigur ca invat foarte mult si in singuratea cu mine insami (hehe, dar daca sunt cu mine, chiar sunt singura? multi nu stiu ca nu sunt, multi chiar sunt, eu insa am invatat sa-mi tin companie intr-un mod placut... invatand ;) ) ... dar ar fi incomplet procesul daca nu as fi acompaniata de oameni minunati impreuna si de la care cu care sa pot invata
iar tu esti unul dintre ei... si nici nu stiu cum as putea sa-ti multumesc suficient pentru asta :)

pana acum raspundeam la intrebarile cand (permanent) si de unde (cam de peste tot)

ce si cum invat?
invat tot ce ma poate dezvolta... tot ce ma poate face mai buna si mai frumoasa... tot ce-mi poate da acea pasiune care constituie pentru mine sensul

invat... cautand neincetat (sau aproape.. mai am momente in care ma pierd sau ma impiedic, si atunci tu esti acolo sa-mi reamintesti de mine)... punand intrebari... analizand... visand si talmacind visuri... criticand(u-ma)... interpretand(u-ma)... plangand... si comparand intr-un final rezultatele obtinute cu semnalele din mine: daca rezoneaza atunci stiu ca am ajuns la o concluzie pozitiva... daca nu, continuu :)
invat cazand... tarandu-ma... sprijinindu-ma... si ridicandu-ma din nou
invat experimentand... si cerand pareri celor care conteaza...

si invat din convingerea ca nimic in viata nu ni se intampla fara vreun rost... pe care noi la un moment dat nu avem poate suficiente informatii sau cunostinte pentru a-l intelege... dar numai invatand il putem descoperi

sa-ti mai spun oare ca cel mai mult am invatat alaturi de si impreuna cu tine?

99 - II

2009-10-09T07:06:00.000-07:00

51. singur absurdul ce reuseste sa dea sens vietii mele atunci cand ma aflu in criza de sensuri

52. mi-ar placea sa mi se comunice intr-o zi ca am fost pana acum un personaj dintr-un film ale carui filmari tocmai au luat sfarsit

53. dorm cam mult

54. nu sunt o fire prea sportiva

55. imi place mult mancarea chinezeasca

56. ma pierd usor cu firea (orice-ar insemna asta)

57. nu stiu si nici nu-mi place sa dansez, sunt lipsita de suav ca un bolovan... necioplita si bruta, si ma simt bine cu asta

58. sunt peltica si nu ma simt bine cu asta

59. nu imi place sunetul propriei voci

60. imi place sa fac cadouri si bucurii si suprize placute oamenilor dragi

61. ma joc cu drag

62. nu prea folosesec televizorul

63. folosesc insa cu atat mai asiduu radioul

64. imi doresc mult sa am candva o gradina in care sa plantez puzderie de flori, haotic

65. sunt o idealista cu un spirit pragmatic un pic cam accentuat

66. m-am saturat sa tot fiu folosita pe post de covoras de proasta calitate pentru curatirea murdariei talpilor.... nici nu mai ma ofer

67. de ceva vreme beau suc de morcovi cu miere si nu-mi e antipatic

68. cu toate astea licoarea mea preferata ramane lapticul

69. mi-e frica de paianjeni mari si negri, de fluturi de noapte si alte zburatoare cu multe picioruse si vioaie rau... la polul opus, imi plac fantastic de mult gargarelele si cataratul lor pe piele

70. ma oboseste destul de puternic mersul cu trenul (cred ca din cauza ca-mi investesc multe energii fie in analize sociale ale personajelor insotitoare, fie in lctura in condintii putin propice, cand sonoritatea mediului e destul de ridicata)

71. ma bucur enorm intrezarind finalul ;))

72. astazi tocmai ce am experimentat o chestiune de baza din fizica (dar si din prostia umana): am pus sub un jet de apa rece un vas de sticla proaspat scos din cuptor

73. cele mai fericite momente din viata mea le-am trait cu ingerelul

74. irosesc cam mult timp in lumea virtuala

75. sufar de degradarea calitatii relatiilor inter-umane sub influenta lumii virtuale

76. imi plac rosu si verde

77. imi place si 7

78.in urma cu vreo 6 ani visam sa-mi permit candva o motocicleta... mi se parea cool... acum detest "cool" in sensul de parada cu luciuri

79. cand ma entuziasmeaza ceva (si se cam tot intampla) gesticulez si vorbesc tare si zambesc larg si-mi licaresc ochii

80. cand argumentez ma simt ca intr-o lupta pe viata si pe moarte

81. imi e foarte dor de metroul meu catre univrsitate, de multe convorbiri la un nivel la care numai studentii universitatii aleia stiu sa poarte... de mixtul de limbi exotice de acolo

82. de curand am mai pierdut o fiinta tare draga mie... si inca mai sper sa nu fie definitiv si categoric

83. nu imi place ireversibilitatea, in schimb imi place lumina (nu c-ar avea ceva de-a face una cu alta, dar uitasem sa spun cat iubesc eu lumina, si cum irosisem toate punctele deja...)

84. sunt extrem de nervoasa cand sunt nedormita si oricine are sanse mari sa se certe cu mine atunci

85. toamna o mica bucurie o gasesc in ceaiuri cu diferite arome baute de sub o patura groasa

86. iarna sursa de bucurie mi-o constituie saniuta si ingerasii in zapada

87. cel mai teribil insa ma bucur cand izbuneste primul bumb de verde primavara

88. de cativa ani mi s-a cam atrofiat vointa (unde acum vreo 4-5 ani eram campioana.. regionala, da, dar campioana... ah, cred ca tocmai detasarea de spiritul competitional mi-a atrofiat-o, da)

89. ma simt nemaipomenit de bine cand rad

90. astazi insa ma simt banala si plictisitoare

91. se apropie, se apropie, iuhuuu: animalele mele preferate sunt: broastele, elefantii, delfinii si caii

92. gandesc mult in imagini colorate, pe care le percep cu tot tacamul: cu mirosuri, senzatii, sentimente.... cand imi povestesti ceva, vizualizez (si daca-mi povestesti despre sange, se poate sa ma cutremur, pentru ca simt rana, remember?)

93. imi ies din fire cand simt ca mi se face o nedreptate; nu tin sa am mereu dreptate eu, dar daca incerci sa mi-o iei si cand eu stiu precis ca-i de partea mea, ma infuriu

94. imi place spiritul critic... si inca il ascut pe al meu... nu-mi place sa iau "de bun" decat visele, realitatea o interoghez

95. ma lovesc adesea de dificultati de exprimare in limba materna... doare oarecum

96. acum parca-mi pare rau ca se sfarseste distractia cand doar ce incepuse sa mearga: nu cnsum carne de miel, iepure sau caprioara, mai nou nici de vita sau porc (din motive de simtiri)

97. imi place gustul dulce-acrisor (de mere, dar si de viata)

98. nu-i pot intelege pe cei care doar se vaieta si sunt etern nemultumiti

99. nu-i pot intelege nici pe cei care adora petrecerile si mai sunt si mandri c-ar fi party-animals... pe mine ma plictisesc, ba chiar scarbesc

si gataaaaaaa, gaaaata, am facut-o si pe asta, si m-am lecuit de lepsuri

finalmente 99

2009-10-09T04:09:00.000-07:00

sau: succint-(auto)portretul unui simplu muritor in varianta modernista

era o leapsa care se tot rotea (si se pare ca inca nu si-a finalizat circuitul) printre bloggeri... mie fireste ca nu mi-a transmis-o nimeni... dar mi-am facut blog tocmai pentru lepsuri, deci nu pot pierde ocazia de a ma incerca si eu in dibacia de a o trata tocmai pe aceasta (care mi s-a parut cea mai nastrusnica, tocmai pentru ca nu te directioneaza si nu iti ingradeste spiritul imaginativ)

let's start dancing, asadar (apropo, de curand am mai aflat un cuvant nou in limba germana, verbul däncen... felicitari inventatorului, a facut treaba buna... in romana fireste ca nu ar avea farmec)
imi cer in prealabil scuze daca va suna mai mult a insiruire de likes and dislikes, voi incerca pe cat posibil sa evit (sa vedem daca descopar vreo maniera de a vorbi despre mine fara sa mentionez ce imi place si ce nu... in asta va consta marea provocare)

1. nu cred ca voi reusi sa cumulez 99 de puncte pentru ca nu sunt obisnuita sa vorbesc despre mine insami: dand glas dialogurilor pe care oricum le port zilnic cu mine in mine, imi pare ca doar m-as repeta, ceea ce pentru mine e oarecum agasant (si definitiv plictisitor)... asa ca sa vedem daca reusesc sa-mi numesc si lucruri care sa ma surprinda (altfel ar fi un joculet netentant)

2. din motivul exprimat la 1 nu voi incepe sa cumulez puncte scriindu-mi numele, prenumele, orasul de provenienta si altele aidoma, cu toate ca, recunosc, avand in vedere scopul (de a acumula 99) as putea profita... si totusi, legat de nume, eu am unul de zeita celtica pe care nu-l dezvalui, pentru ca nu am reusit sa ma identific prea mult cu el... cu toate ca mi-a dat cateva dintre atributele zeitei cu pricina (atasamentul de natura si iubirea pentru Irlanda)

3. cu toate ca am impresia ca as sti destul de bine cine sunt, nu prea reusesc sa ma indentific cu mai nimic din toate prezentele din viata mea (ideea asta se va contura mai clar pe parcurs)

4. haide sa-i dam o oarecare structura jocului (doar asa, de amorul stilului academic) si sa incercam sa ne referim la cele trei niveluri concrete: trecutul, prezentul si viitorul, intre ele, fireste, nefacand abstractie de chestiuni-paraie care se scurg printre toate (si prin asta spun ceva despre mine, si mi-as putea acorda un punct, dar haide sa fim cat se poate de exigenti si cinstiti, si sa punctam doar afirmatiile explicite); punctul 4 asadar: am un foarte ascutit spirit al dreptatii si corectititudinii

5. cand eram mica preferam sa ma joc cu masinutele care (nu ma mira deloc) ii erau facute cadou fratiorului meu, pe care il impacam (caci el plangea taaare mult) oferindu-i papusile pe care le primeam eu... mi-a placut si sa joc fotbal cu toti baietii "de la leagane" (asa se chema terenul nostru de joaca din fata blocului)

6. inca mai consider ca as fi gustat altfel viata sa fi fost baiat... dar as fi fost unul extrem de scund si doar prin asta repugnant pentru mult prea multe frumoase

7. copil fiind (ce pacat ca nu mai stiu exact la ce varsta), cand mi-am constatat (perceput la modul constient) intaia oara gandurile, am crezut ca detin o capacitate paranormala... ma simteam deja un supra-om, experimentam pentru prima data bucuria extaziata si ma-ntrebam cum as putea verifica daca cei din afara mea in mod cert chiar nu imi percep si ei gandurile... caci un pic ma cam temeam sa nu-mi fure din secrete... dar recunosc, destul de repede am inceput sa banuiesc ca nu descoperisem cine-stie-ce comoara unica, si ca si ei au ce-aveam eu

8. da, dar acum ma intreb cati dintre ei sunt constienti ca detin prin capacitatea asta o comoara si o trateaza ca atare (ar putea-o chiar si exploata fara regrete, caci ea, saraca, tocmai asa ar spori)? (eu acum de exemplu tocmai gandesc ca daca voi continua in stilul asta amplu necesit cateva ore ca sa acumulez 99)

9. in copilaria mea exista un joc preferat al odraslelor de varsta mea (3-4 ani), acela de a se lauda fiecare cu cat de mare si puternic e tata... eu ma laudam cu bunicu', si ei nu intelegeau de ce, si eu nu intelegeam ce nu intelegeau ei... oricum bunicu'meu era si mai mare, si mai puternic decat toti tatii lor la un loc (in ziua de azi copiii nu se lauda, parca, cu cat de tanara si frumoasa e mamica lor?!)

10. bunicu' e barbatul pe care atata vreme cat traia langa mine il uram destul de tare, pentru ca el ma iubea pe mine mai mult decat pe celelalte femei din viata lui... iar acum, de cand nu mai e langa mine si s-a cam coscovit, pe el il iubesc cel mai mult... pentru ca deja l-a pedepsit finalul prea puternic pentru toate pacatele lui

11. cand eram micuta fratiorul meu mi se parea cel mai frumos baietel din cei cati exista... si acum, tot unul dintre cei mai frumusei se afla

12. astazi nu prea reusesc sa ma impac cu hedonismul de filon post-modernist

13. prin adolescenta mea, muma imi zbiera regretul ei tremenduu de a nu ma fi parasit intr-o padure dupa ce a realizat cat de inumana si salbatica sunt... astazi acelasi regret il resimt chiar eu

14. pe la varsta de 14 ani experimentam pentru prima da cu iubirea de tip voit-aleasa: reusisem sa-mi inventez sentimente pe care le-am numit "iubire" si sa le si umplu apoi cu substrat... a functionat, un prim succes atunci l-am inregistrat

15. intre timp am ajuns sa ma ingretoseze tot ce e fals, impus... rol... joc... masca

16. nu stiu cum e sa iubesti si sa fii iubit... de aceeasi persoana... si recunosc ca mi-e frica sa-mi permit sa vreau sa aflu cum e

17. inca port in mine reminiscente ale stilului comparativ-competitiv de educatie in care am fost crescuta: si din pacate imi aleg cei mai ne-favorabili si neadecvati termeni de comparatie (in loc sa-mi aleg si eu, cum ma sfatuia nea Paler, niste cocalari, ca sa ma pun in valoare)... dar sunt in tratamente si in curand voi iesi complet din structurile astea

18. cred c-am fost o adolescenta superficiala (primul val l-am depasit pe la 18 ani, cand m-am indragostit prima data) si dusmanoasa (cam pana pe la 22, cand am dat de greul vietii prima data)

19. pana pe la varsta de 23 eram destul de intoleranta (indoctrinarea, de, daca ti se spune de mic ca tu nu suporti "maghiarii" si "tiganii", tu poti crede altceva?! adevarul e ca m-am trezit cam tarziu, si mi-e rusine, dar altii, mai "batrani" decat mine, inca mai dorm, si-atunci poate ca n-ar mai trebui sa-mi fie asa rau)

20. eu de fapt nu suport banii (daa, da, nu te mai holba asa, ca citesti corect! nu suport banii): ii consider un rau din pacate necesar si-i tolerez numai atat cat e nevoie

21. rezulta din punctul anterior: nu suport nici capitalul! de nici o forma, culoare sau miros (as mai putea scoate inca un punct, cel putin, daca as profita de ruta asta si-as continua: nu suport nici managerii de top... dar ma opresc aici, se subinteleg toate... a, si da, nu, nici capitalismul nu-l suport)

22. uneori inca ma zguduie crize de ura de sine (sau de mine), dar nu mai sunt nici pe departe la fel de accentuate cum erau pana mai ieri

23. pana nu demult imi placea sa ma inchipui mesianica... am recunoscut preversitatea ideii si m-am debarasat de ea

24. ma ingheata egoismul brut: a-i judeca pe altii prin prisma ta insuti e una dintre manifestarile lui, e drept, nu cea mai perfida (dar pe care, din pacate, multi o pierd din vedere cand inteleg "egoismul")

25. ma coplesesc oamenii nemaipomenit de frumosi, cu o unidimensionalitate a sufletului in directia binelui: ma fac sa plang de emotie

26. plang cam mult... dar imi place sa cred ca nu ma plang; ador sa plang de fericire: cand aflu vesti bune despre fiinte care-mi sunt extrem de drage..

27. simt cam exacerbat, si emotii pozitive, si negative (de-asta si plang asa usor)... ceea ce o iau ca pe o binecuvantare; cica-se ar fi o consecinta a tipului meu de atentie

28. ei, aici chiar profit sa-mi scot un punct cu explicitarea, ca vad prea bine ca nu mai termin altfel: am o atentie analitica centrata pe sine si pe interior (extravertitii nu vor putea simti niciodata ca mine)

29. detest rolul traditional de "nevasta" (de "casnica") si mi-ar parea cel mai nenorocit blestem sa trebuie sa raman fixata in el

30. unul dintre marile mele regrete e o dusmanie creata si sustinuta agil din afara mea tocmai de spiritul acela competitiv, cu o fiinta care mi-ar fi putut fi foarte draga (inca mi-e ciuda ca nu gasesc in mine forta de a spune ce simt si de a-mi cere cel putin iertare)

31. iubesc soarele, florile de camp (dar cel mai si cel mai mult, macii si margaretele), iarba si cascadele (si emotionale, oh, da)

32. imi doresc tare mult sa dorm macar o noapte in fan, la tara

33. nu as fi putut deveni niciodata doctorita (decat, cel mult pediatra, daca as fi putut trece de studiul in sine al medicinei) pentru ca mi-e foarte frica de sangele si ranile oamenilor (simt in mine durerile lor, mult prea acut)... si uite ca tot cu ranile lor voi ajunge sa lucrez, dar macar nu sangereaza la propriu

34. cred ca nici astronauta n-as fi putut deveni vreodata, cum mi-am dorit copil fiind, pentru ca nu m-a dus niciodata capul inspre partea stiintelor naturii

35. in schimb mai visam pe vremuri sa devin scriitoare (ignoram chestiunea talentului pe atunci)

36. mananc cu maaare satisfactie dulciuri, mai ales cam tot ce cuprinde ciocolata alba si cocos (si cu toate astea preferatele mele raman rocher)

37. sufar destul de amplu cand imi pierd parul (unul dintre putinele mele acte de cochetarism, o recunosc)

38. si daca tot suntem aici: sunt destul de nemultumita de fixarea femeii in rolul de "sexul cel frumos" si implicatiile care rezulta de aici (necesitatea de a fi atractiva pentru "sexul cel cuceritor" si tot alaiul de mijloace si metode pentru a o inscena)... nu ma impac defel cu atractivitatea purceasa de la exterior

39. visez sa zbor o data macar... cu parapanta sau cu planorul, cu toate ca si intr-un balon mi-ar placea

40. imi doresc mult sa revad o anumita persoana pe care am "pierdut-o" demult

41. intretin o relatie personalizata cu bicicleta mea (pe care apropo, o strig "cicluti", sau "cicli", cand o alint)... si ca toate relatiile, a inceput furtunos, ne raneam reciproc dar ne avantam apoi mai asiduu una catre cealalta (cu toate ca recunosc, acutul cuceririi l-am cam preluat eu, ea s-a lasat sedusa)... acum ne-am domolit... ne iubim lin

42. si cu laptopul meu am o relatie destul de profunda (haide sa spun ca in general imi place sa personalizez unele lucruri, asupra carora sa-mi revars o portie de afectiune)... dumnealui poseda multe povesti de-ale mele...iar de ceva vreme si-a facut aparatia un grrrr care si el isi lasa acum din povesti in bratele laptopului mei (si el e de acord, caci e prietenos foc)

43. port dialoguri imaginare cu mai multe persoane reale, in ganduri (capacitatea ceea extraordinara care inca ma fascinaza, de pe vremea cand eram copil)... adevarate scenete

44. oh, man, asa de tare imi vine sa incetez! fac o pauza, hihi (ma asteptam sa fie dificil, dar parca nu asa)... bilant general negativ, avand in vedere ca nu sunt nici macar la jumatate (hai, mai zbate-te un pic)

45. am vizitat o vreme un psiholog, dar nu faceam psihoterapie, ci invatam de la el cateva metode de consiliere... tehnica chestionarii

46. am facut si terapie, dar ne-conventionala, in perioada scolii de soferi: m-am vindecat infruntand soselele de multe frici irationale si de cateva traumatisme din copilarie...

47. acum conduc cu placere, cu toate ca recunosc, uneori cam prind aripi sub impulsul adrenalinei si ma supra-apreciez pe mine, si apreciez gresit sofatul ca pe un joc distractiv

48. sunt oarecum hiperactiva (ma las destul de usor distrata si abatuta de la cursul initial)

49. ador spontaneitatea si nu suport reglementarile si structurarile ultra-stricte

50. mi-ar placea tare mult sa pot adopta trei copii! din Africa si America de Sud (si gata, acum chiar fac pauza)

de-a lepsurile

2009-10-08T06:28:00.000-07:00

astazi ne jucam un pic (ce daca nu se joaca nimeni si cu noi, parca n-am fi suficienti incat sa nu ne descurcam de minune si intre noi)

astazi ne jucam de-a lepsurile: asa, de ici, de colo, adunate si (ne)comprimate, iese urmatorul chestionar (a se servi cu argumentatii, por favor):

1. Care e singurul lucru pe care nu ai vrea să-l schimbi niciodata la tine?
uliuliuuu... asa de greu incepe? calitatea de a fi (a)pasatoare [pentru ca nu imi place ne(a)pasarea]

2. Primul film care îţi vine în minte acum?
The Butterfly Effect (pentru ca l-am vazut ultimul si mi-a placut)

3. Ce ai desenat ultima oară? (pe hârtie)
;)) mai, mie imi plac desenele pe asfalt (si daca-i cu putinta, ale altora :P) caci eu chiar nu pot desena...
cred ca era o floare... pentru ingerel

4. De câte ori ai spus “Te urăsc”?
spus tare, tare, articulat, de vreo doua-trei (prea multe deja)... in gand: ohooo... dar numai ca sa nu-mi recunosc mie insami contrariul ;))

5. Cu ce personaj din literatură te identifici?
cu mai multe: uneori cu Agripina, adesea cu Daniel Petric, alteori cu Ratusca cea Urata... si iarasi alte ori cu Apostol Bologa

6. Cât de bine te inţelegi cu tine?
pai mhm... cu Mam-Mare m-am cam ciondanit ieri si azi ne ignoram, cu libarca sunt in mijlocul Razboiului Rece... cu zarzarea astazi sunt in armonie... si ceilalti sunt plecati in concediu la Marea Baltica
avem si noi, ca toti oamenii, si momente cand mai divagam, dar cel mai adesea ne intelegem si colaboram, ca acum ;))

7. Dacă ar fi să scrii o carte, ce titlu ar avea?
Relatia mea cu durerea

8. Descrie în 3 cuvinte o persoană dragă ţie:
un pic ingamfata ;))

9. Continuă propoziţia: Azi, încă adormită,...
Azi, inca adormita, te visam in culori

10. Ce Fat-Frumos/ Ileana Cosanzeana ti se potriveste?
Noua cred ca ni s-ar potrivi un fel de fiinta hibrida intre Fat si Ileana: cu parul balai si prelung, spargandu-i-se in valuri bine-conturate sub umeri, cu ochii de castane, cu pelerina din fire de iarba si miros de fan proaspat cosit... suntem superficiali, nu? bun, hai sa nu mai punem accentul pe exterior, sa fie sensibil precum Ileana si curajoasa precum Fat

11. Ce cărţi „celebre” nu ţi-au plăcut?
mhm... si aici vrei mai multe.. cred ca noptile de razboi si de dragoste, pentru ca la mintea la care le-am citit nu le puteam aprecia

12. Ce ţară a produs cea mai bună literatură?
greu, greu, ma pui sa gandesc in maniera nationalista, ceea ce nu-mi place... multe, multe, si depinde si de perioade... intre clasici, Rusia, intre contemporani tari "islamiste"

13. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
o noua dimensiune a lumii, care-mi pune numai si numai mie la dispozitie consilieri, sfatuitori, povestitori, invatatori, prieteni...

14. 3 dorinte pe care sa ti le indeplineasca pestisorul de aur.
hihi, pestisica;)) cea mai si cea mai mare: sa daruiasca multa, multa afectiune si sprijin fiecarui copil in parte de pe planeta noastra; sa ne faca mai toleranti pe noi, "adultii de fier" ai Pamantului, unii cu altii; sa eradicheze lacomia, iuhuuuu

15. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?
sa povestesc viata impreuna cu un copil

16. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
si de ce nu incepand tot de azi? a, imi dai timp sa ma acomodez cu gandul ;)) as ingropa undeva adanc toate fricile care ma fac sa aman sau sa renunt la visele mele

17. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
nuuuu... as tuli-o imediat catre Africa, asa, sa vad ce pot face cu milionul pe-acolo... cred ca m-as opri in Mozambic sau Etiopia (mhm, cam putin, cam putin pentru visele mele)

18. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
peste 15 ani as fi baba? ;)) mhm, nuu... ceva elogiant la adresa spiritului meu de investitie in binele omenirii si a rezultatelor vizibile pe care am reusit sa le obtin (nu le am cu titluril de ziar, sa ma ierti)

19. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
bucura-se in pace

20. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
a mai trecut printre noi un om

21. Cand erai mic(a) ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
astronaut

22. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
as candida la presedintia SUA ;))

23. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
dragii mei, maica voastra ii un om cu un suflet ca painea proaspat scoasa din cuptor ;))

24. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?
a) Care ar fi 5 lucruri pe care, privind retrospectiv spre viata ta, in mod cert la o a doua posibila sansa le-ai modifica?
b) Care ar fi 10 realizari de care esti mandra?
c) Ai trait cu vreun sens?

lepsurile cica sa se transmit... impart si eu cui pofteste :)

si urmeaza maine o alta, suficienta, aceea in care povestesti doar 99 de lucruri despre tine, si apoi promitem ca terminam si cu joculetele astea

13

2009-10-07T08:32:00.000-07:00

pentru postul cu nr. 13 tocmai ce-am invatat un cuvant nou, in ton: triskaideka-fobie

cat de des stam noi cu noi insine de vorba si ne facem confesiuni? mi-as fi dorit sa gasesc 13 lucruri pe care mi-ar placea sa mi le spun eu mie... as putea incerca, iar daca nu adun 13, magic e ritualul destainuirii

mi-ar placea sa-ti multumesc pentru ca ma accepti partinitor in trupul si in mintea ta, ca le imparti astfel neincetat cu mine :)

mi-ar placea sa-ti marturisesc ca nu sunt tocmai o fire accesibila: ca sunt indaratnica, neindemanatica, uneori refractara, adesea delasatoare... uneori obtuza, alteori țâfnoasă si greu de multumit

mi-ar placea sa-ti spun ca am insa si cateva calitati: sunt calduta si jucausa, entuziasta si interesata, emotional prezenta si îmbărbătanta

mi-ar placea sa-ti dezvalui zona calcaiul meu ahilic: e undeva inauntru, c-o fi inima, c-o fi sufletul, eu ma daruiesc usor (ai putea crede ca sunt firava... sunt, si totusi, firava asa cum e o trestie)

mi-ar placea sa te rog sa ai rabdare cu mine in momentele in care ma ratacesc, cand devin dificila si salbatica... pentru ca uit cine sunt... si sa-mi acorzi o vreme in care sa ma caut

mi-ar placea sa stii ca inca sunt novice in relatia mea cu tine si ca ma simt adesea stangace in pasii mei... inca invat sa ma apropii de tine si sa te respect si eu

mi-ar placea sa-ti recunosc deschis ca inca am momente in care ma-ndoiesc de tine, in care te judec dupa unitatile de apreciere ale altora, si te compar in detrimentul tau

mi-ar placea sa-mi cer iertare pentru momentele in care te nedreptatesc

mi-ar placea sa te ascult atunci cand si tu ai nevoie de atentie si comunicare

mi-ar placea sa stabilim impreuna un ritual numai de noi doua cunoscut, care sa ne uneasca si sa ne intareasca

mi-ar placea sa te scot la o plimbare prin parc, sa-ti fac cadou o raza de soare si sa te rasfat

mi-ar placea sa ne jucam mai des impreuna si sa radem binevoitoare una de micile scapari ale celeilalte

mi-ar placea sa putem striga lumii intregi ca impreuna suntem de neintrecut, dar ar insemna ca fortificam exact acel mecanism al comparatiilor... asa ca am putea striga ca impreuna suntem incomparabila ;))

ce mai faci?

2009-10-07T01:51:00.000-07:00

ce faci:

cand fara sa fi muscat prea adanc din ea, tu deja te-ai si saturat de tot ce gasesti prin viata si nu reusesti sa-i intrezaresti nici un rost?
cand stii ca tot ce da un sens altora pentru tine n-are nici o valoare si tu nu te regasesti pe tine in nimic? si de unde te mai inspiri atunci cand chiar din tine insuti singurul gand accesibil e acela al zadarniciei si al inutilitatii?
cand ai obosit de competitia traiului?
cand intelegi ca nu esti decat o insiruire de incercari intru realizarea proiectiilor si dorintelor altora si ca pe nimeni nu intereseaza cine-ai vrea sa fii tu?
cand singurul lucru care sa te merite e absolut nimic-ul?
cand curiozitatea pentru ce-ar mai putea sosi, amortita de mult, deja si-a dat si ultima suflare?
cand incepi sa simti pe piele atingerea de gheata a zabrelelor si sa te sufoci sub apasarea lor?
cand intrevezi ca nu poti invata resemnarea?
cand vocea intuitiei tale, pe care ai tot incercat s-o subminezi, in van, iti urla indubitabil ca drumul tau nu poate fi in viata?
cand toate minciunile pe care ti le-ai spus singur incep sa se sparga ca niste baloane de sapun? si cand a o lua de la capat tot cu ele iti pare ridicol, iar pentru a inventa altele, noi, iti lipsesc puterile... si oricum, stii bine ca n-ar fi si ele decat tot amagiri

ce mai faci?

semnat:
ma'-mare

hoy... complicitate inzambicata

2009-10-06T08:51:00.000-07:00

si-o floare

si daca-mi vei sugera ca nici cuvantul asta nu-i doar al meu, promit sa las libarca sa faca spume

azi:
plecand de la o benzinarie, un nene un pic cam exagerat de chipes mi-a facut mie loc sa trec, retragandu-si el masina cu cativa metri inapoi... ar fi putut sa-mi pretinda sa-l ocolesc, dar a preferat sa facem un schimb de zambete... complicitate inzambicata

azi:
tanti cea mereu crispato-incruntata, incapabila sa indrageasca pe cineva, dar facand exces de zel cu exprimarea nemultumirii, mi-a facut cadou o canuta... si mi-a intors apoi manifestarea spontana imbratosanta a bucuriei cu un zambet... complicitate inzambicata

azi:
pentru ca mai aveam un bun sfert de ceas de asteptat autobuzul care sa ma transporte spre acasa, vanturandu-ma un pic pe-o alee, m-aud strigata: privesc in urma si zaresc o floare... un fel de surioara mai putin pretentioasa a trandafirului, eventual incrucisat c-o garoafa...si nu-i pot refuza capriciul de a-i permite sa ma-nsoteasca, parca prea irezistibil imi zambea... complicitate inzambicata

azi:
in statia de autobuz, un tanar sofer astepta... la un moment dat privirile ni se incruciceaza... l-as fi putut eticheta: taranoi, sarantoc, needucat s.a.m.d... dar am preferat sa-i zambesc... si el, la randu-i, sa-nfloreasca... complicitate imbujoranta

azi:
acasa, o stire la radio: o frantuzoaica ce ne-a parasit de curand la varsta de 86 de veri si-a lasat averea in valoare de 280.000€ mostenire... unor... necunoscuti! o farmacista, un sofer de autobuz, un postas, un asistent medical... in total 200 de oameni draguti, care i-au atins distinsei doamne acel punctulet cel mai adanc-impresionabil al fiintei sale... zambindu-i in momente dificile din viata sa... asta da inzambicare ne-complicitanta (unii dintre ei nici macar nu-si mai amintesc cine a fost doamna care le-a multumit... pentru ca exista)

pentru ca oamenii cei mai frumosi sunt cei care te fac sa-ti dezvalui partile tale minunate

semnat:
zarzarea

cum ar fi sa...

2009-10-05T23:56:00.000-07:00

cum ar fi sa scriu eu aici pe blog un post numai de la mine catre mine? asa, fara pretentii, fara elaborari simandicoase, ci pur si simplu... chiar asa, un fel de self-revelare da, dar s-ar ivi imediat mai multe semne dintr-alea bombat-arcuite, ca o para: pai de exemplu, care dintre ghimbuseii din mine ar scrie, si pentru care dintre ei? ar scrie zarzarea pentru libarca, pentru cenusereasa si pentru atoatemantuitoarea? sau ar scrie libarca (nu, nu, si iarasi nu, oricare, dar libarca deja si-a revendicat dreptul la replica, si deja stim ce poate, sa-i mai lase si pe altii sa cuvinteze) catre plodea, ma-sa-mare si aviatoare? nu-ti trebuie sa fii prea expert in nimic (ca dintre toti ghimbuseii astia oricum nu e nici unul) ca sa stii ca o astfel de intentie cel mai bine ai putea-o concretiza in jurul unui punct comun... pe care il intinzi asa, ca pe un fir de elastic, intr-un circuit inchis, in mijlocul caruia lasi sa se manifeste dansul deslanat al ghimbusilor... si iarasi nu-ti trebuie expertize prea ample pentru a deduce ca emotionalitatea e constanta capabila de o astfel de performanta (adica intindere ca un elastic de jur imprejurul tuturor ghimbuseilor)... emotionalitatea inteleasa ca un mic tratat de auto-cunostere

oamenii ii poti intoarce cum vrei, si de oriunde i-ai rupe ii poti imparti in doua subcategorii (nu in mod necesar egale): cei care dorm noaptea si cei care sunt activi noaptea... sau cei carora le place rosu si cei care detesta rosu... cei care plang vizionand un film si cei care nu plang vizionand acelasi film... cei care beau cafea si cei care nu beau cafea... si tot asa; ei, mie ingenioasa imi pare impartelea in cei care isi constientizeaza si ingrijesc emotiile si cei care prefera sa socoata ca viata e toata un proces automatizabil, mecanizabil si explicitabil in baza legilor atotputernicului encefal... un pic extinsa, pentru generalizare, un fel de: cei fixati pe obscuritaturile interioare versus cei fixati pe stralucirile exterioare

unul din jocurile noastre (ale tuturor ghimbuseilor) preferate este sederea la panda atunci cand isi face simtita prezenta vreo emotie... si inregistrarea cat mai multor detalii privitoare la formele si gradele ei de expresie, posibile cauze, eventuale legaturi cu anumite evenimente, fie ele concret-exterioare sau doar inchipuit-interioare... apoi rostogolirea ei, tumbele pe care le face sub diverse numiri (nu etichete, nu, ci incercari de numire): dilatarea, exagerbarea sau poate totusi inchistarea, schimbarea-la-fata, imperecherea, insporirea sau dizolvarea ei
pentru noi, gradinitita de ghimbusi ce suntem, si-ar pierde din farmec viata daca ne-ar fi luat jocul cu emotiile.

stim si noi, ne-expertii, ca emotiile au o baza fiziologica, ca se starnesc cumva din activitatea nervilor acelora cu denumire simpatica si chiar parasimpatica... adica simpaticii si parasimpaticii nostri nervi declanseaza un fel de vartej inauntru...si noi ce facem, il percem au ba? pare-se ca unii dintre oamenii da, unii ba, noua insa ne place sa da :)... poznas devine jocul abia din punctul asta, caci primim materie prima pentru numiri, activari si transfigurari: pai ia imagineaza-ti ca i-as spune "frica"... urmeaza re-aruncarea ei, a emotiei, intr-un prim stadiu astfel categorisita, intr-un circuit... simpaticii vor reactiona cumva la materia prima primita inapoi, punand in circulatie alte fiziologisme care sa sporeasca efectul emotiei-start acum recunoscuta, astfel incat sa-mi certifice mie titlul alocat :)
si daca totusi, in loc sa numesc "frica" valtoarea initiala nedefinita, exprimata prin furnicaturi in antebrate si vajaiala sporita la nivelul cefei, imi aleg sa-i spun "curiozitate", ignorand codul cultural pre-stabilit pentru decodarea unor astfel de manifestari? nu-mi va sugera oare parasimpaticul meu nerv un comportament de mic explorator?
si daca, iarasi, nu-mi place nici "frica", nici "curiozitate", si-i spun "iubire"? pentru ca, tot iscodind, reusesc sa mai captez niste firave detalii, care poate in alte conditii mi-ar fi scapat, precum o usoara toropeala placut-stimulanta pe care decodoarele mele personalizat-pozitiviste o asociaza iubirii?

noua ne place sa experimentam cu produsele nervilor, sa testam limitele transformarilor lor si mai ales sa nascocim cat mai multe bifurcatii ale unei emotii baza... iar apoi sa le verificam modificarile sub sau rezistenta la influente pur-exterioare, cum ar fi cele temporale... frica de exemplu o putem pacali... dar ce te faci cu iubirea? (sa stii ca au si ele gradele lor de superficialiate sau onorabilitate)... si important e totusi sa nu picam in capcana manipularii celor respectabile :P

si cand te gandesti ca sunt atatia oameni pe care nu-i intereseaza ce simt, si cel mult eticheteaza (daca ii preocupa, totusi, cat de cat) cu ce-au mai auzit si ei prin vreun film sau au mai citit prin vreo carte...
adica, oameni buni, emotiile va sunt totusi cea mai autentica forma de comunicare a self-ului vostru pe care o detineti...si voi o ignorati
trist, trist, trist, ce bine ca in punctul asta ne punem cu totii de acord ;)) caci probabil dac-ar fi sa fim nevoiti sa renuntam la modul asta de relationare cu sinele nostru (e totusi, unul) s-ar alege praful de noi...

"Nicio emotie, intocmai precum un val, nu isi poate pastra pentru mult timp forma sa individuala." - Henry Ward Beecher

semnat:
ghimbuseii in unanimitate :P

conversatie intre doua suflete

2009-09-29T10:40:00.000-07:00

haide sa ne inchipuim o clipa ca si sufletele au gen
haide sa ne inchipuim ca le surprindem urmatorul fir de conversatie:

ea (cu ochisorii mari, articulati spre el, a mirare... iradiind incredere in privirea lui, care "stie"): ce inseamna de fapt sa cunosti pe cineva?
el (bland): mhm... cunosti pe cineva atunci cand... cand il insotesti o buna bucata din drum
ea (ne-intelegand): adica... atunci cand mergeti amandoi asa, pur si simplu, unul pe langa altul... alaturea?
el: ... da, dar... e o altfel de deplasare...
(pauza)... gandeste-te cum cresc copacii, asa... unul langa altul, spre lumina... spre ceruri
ea: aha, inteleg... deci sa cunosti pe cineva inseamna sa cresti asa, alaturi de el... sa te dezvolti, nu?
el (incuviinteaza zambind)
ea (revenind, din nou contrariata): da, dar tu te dezvolti doar pe tine, nu? nu-l poti dezvolta tu pe cel de langa tine... si atunci, cum il cunosti?
el: ei bine... de aceea a-l cunoste nu-i sinonim cu a te dezvolta, remarci... dar fiind acolo, langa el, il poti asculta... ascultandu-l atent, grijuliu, il descoperi... a-l cunoaste e o calatorie, intelegi?
ea: o calatorie spre celalalt?
el: mhm... o calatorie mai speciala, impreuna cu celalalt si prin celalalt... dar daca scopul e asa fix, nu stiu sa-ti spun
ea: cred ca inteleg, continua, te rog
el: ei bine, descoperind tot mai mult, ajungi sa-i simti ritmul lui, circuitul acela interior, intelegi?
ea (urmarindu-l cu incantare, il imbie sa continue)
el: iar atunci cand el creste, poate, mai greoi, tu incetinesti si tu pasul tau... il astepti...
ea: mhm... si nu doare? vreau sa spun, nu ma jeneaza daca pe mine ma tine pe loc?
el: cand cunosti pe cineva tu nu simti asta ca pe o piedica... e un fel de adaptare aparent incontrolabila, intelegi?
ea: cred ca da... atunci tu eventual ii intinzi o creanga de-a ta in cale... crengile tale incep sa creasca dupa ritmul lui, asa e?
el (zambeste)
ea (dupa o pauza): si el se sprijina in ele?
el: poate... dar atunci cand cunosti pe cineva, scopul acelei ramuri este de a-l incuraja, intelegi? aminteste-ti: tu nu il poti dezvolta pe el... dar il poti stimula sa creasca el insusi, din propriile-i radacini, activandu-si seva sa
ea: mhm... adica... eu ii intind creanga mea mai sus, el stie ca se poate sprijini de ea, dar trebuie mai intai sa ajunga singur la ea
el: da, cam asa... si in plus, nu-i nimic unilateral... e un proces alternant, sa stii
ea: imi pot imagina
el: da... se poate ca si tu, reactionand neasteptat la anumite evenimente, inchipuie-ti, o seceta mai lunga, sa cresti mai greoi... atunci iti va intinde el tie crengile sale
...........................................................................................................................................................................

ea (dupa cateva clipe de tacere, aceeasi privire mirata): noi doi ne cunoastem?
el: nu
ea:
el: noi doi ne-am cunoscut... nu poti cunoaste pe cineva decat crescand alaturea, intelegi? avand parte in mod activ la inaltarea lui... sa cunosti pe cineva... nu-i un act care sa aiba o finalitate...
dar la noi, procesul...
...
ea (dupa o scurta clipa de gandit): atunci eu te voi inventa in continuare! te creez sub forma unui personaj al mintii mele, doar sa nu incetez sa te cunosc vreodata

tu oare, pe tine cati oameni te cunosc?
pe mine, cred, niciunul
si cum e atunci cand ai cunoscut pe cineva, si acum nu-l mai cunosti? ce se intampla de acum cu ce-ai cunoscut tu?

semnat:
cenusharela

iluzii

2009-09-29T07:09:00.000-07:00

e doar un film prost... o poveste banala
fara vreun inceput concret, si mai ales, fara a intrezari vreo posibilitate a unui final
nu se mai stie cand a venit, sau de unde, nici ce fusese inainte de asta... in plus, pentru cine mai conteaza oare acum?

oamenii sunt cel putin curiosi... iti intra in casa asa, pe ne-pusa-masa... fara a socoti si ei daca e sau nu momentul potrivit pentru asta, fara sa se-ntrebe: "oare e liber?" "oare e loc acolo?"
nu... cum zaresc o crapatura deschisa, cum hop si ei... unul da navala, altul da buzna... altul da doar din coate
numai din gura nu gasesc ei de cuviinta sa dea... sa-ti spuna ce si cum, sa te roage, sa te-ntrebe... nu zic sa-ti ceara chiar permisiunea, dar macar un pic de bunavointa s-arate... macar sa-ti dezvaluie ce plan au, cat vor sa zaboveasca... dar oare ei or sti?

e o poveste a unui el si-a unei ea... numai a lor, singurul lor bun, de asta nici nu-i importa daca e banala sau doar lipsita de sens

el a intrat intr-o seara de toamna tarzie, intunecata... uda, geroasa...
ea uitase poarta deschisa (cum o uita mereu, nici macar nu-i trecuse vreodata prin gand s-o inchida)
el a sosit, si, fara sa stea pe ganduri, fara sa priveasca ce-i in jur, a poposit acolo... ca la un han... era caldut inauntru si mai ales, licarea o lumina... asta l-o fi ademenit catre acolo... s-a asezat direct la masa...
ea a-nteles ca avea un musafir nepoftit... nu-l invitase ea, dar l-a primit si asa
el nu era guraliv...
ea l-a ospatat... i-a dat chiar si-o patura, sa se-nveleasca, sa nu raceasca... patura tesuta din toate visele ei... inca purta in ea mireasma sufletului ei (da, nici ea nu s-a-ntrebat atunci "el o mirosi?" "l-o deranja?" "o conta?"... dar alta patura nici n-avusese atunci, daca el venise asa, pe ne-pusa-masa)

oamenii sunt cel putin curiosi... isi pot spune multe in tacere, fara cuvinte... asa se tes legaminte... se face schimb de povesti... tu o dai pe-a ta, o primesti pe-a lui... candva nici nu mai stii ce-a fost si cand a fost numai al tau... dar nici nu mai conteaza

el a ramas o vreme la ea... nici ea nu-l intreba "cand pleci?", nici el nu dadea semne c-ar mai incape vorba a pleca vreodata... ca si cum acolo-i fusese dintotdeauna locul, ca si cum niciodata n-ar fi fost altceva
nu parea ca l-ar deranja prea mult locul pe care el singur l-a ocupat pe canapea...

"ce-o fi cautat?" "de ce-o fi venit?"

el o fi stiut?

candva, cine mai stie cate vreme se va fi scurs?!, el a disparut...
ea s-a speriat... abia atunci a inteles ca interiorul casei ei se schimbase: il continea acum pe el... deja si patura se impregnase cu gustul lui...
apoi, dupa o vreme, sa fi fost mult, sa fi fost putin?!, el a revenit... adusese, intaia data, o sacosa: in ea, un vis in plus, si mult prea multe temeri
le-au gatit in aceeasi seara la cina... le-au mancat si-n zilele ce-au urmat: au descoperit impreuna ca grijile si fricile, cand le-ai fiert in lapte in prealabil, apoi, puse pe farfurie, devin digerabile

si patura cu iz de "noi" devenea mai calduroasa

intr-un coltisor, tupilata, picase samanta plecarii
n-o banuia nici el, nici ea, dar samanta prinsese rod, si crestea... si cu ea, amarul

si el tot pleca, si se intorcea, si ea il primea... de fiecare data la fel: sub aceeasi patura, in aceeasi casa... care nu mai erau demult la fel

oamenii sunt cel putin curiosi... oare cat timp se asteapta, in medie, o intoarcere?

"ca vine iarasi toamna, geroasa... intunecata... iar patura aia inca ii pastreaza izul lui... lumina oare o mai licari?"

semnat:
cenusharela

amurgul gandurilor

2009-09-19T00:39:00.000-07:00

"Absolutul e un stadiu crepuscular al voinţei, o stare de foame istovitoare."

(Emil Cioran)

"Dragostea de frumuseţe este inseparabilă de sentimentul morţii. Căci tot ce ne răpeşte simţurile în fioruri de admiraţie ne ridică într‑o plenitudine de sfîrşit, care nu e decât dorul arzător de a nu supravieţui emoţiei." (Emil Cioran)

"Soarele nu numai că nu învinge întunericul, dar măreşte până la suferinţă aspiraţia nocturnă a sufletului. De ne‑ar servi azurul de pat şi soarele de pernă, sfârşeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a‑şi îndestula nevoia de oboseală vastă." (Emil Cioran)

(fotografiile ii apartin marelui maestru creationist care semneaza aici

poezia de dupa gratii

2009-09-18T09:02:00.000-07:00

din nou Radu Gyr

Dă-mi chipul tău

Da-mi chipul tau, granit senin,
da-mi duhul tau, senina iarba,
în ne'mpacatul meu destin
nici un tumult să nu mai fiarba!

Să nu mai spumege în piept,
sub indoieli ori sub blesteme,
nici cate-n pofta mea le-astept,
nici cate spaima mea le teme.

Vreau taina nestiintei reci
si-a nepasarii voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoiala nu patrunde.

Granit, da-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ti impietrire,
pentru-o lumina fără chin
si-o moarte fără rastignire!

Vreau, iarba,-nteleptiunea ta
de-a nu-ti aduce-n veci aminte,
vreau harul tau de-a infrunta
far-a privi nimic 'nainte.

Să cresc în timp si infinit
din duhul tau, senina iarba,
din duhul tau, senin granit,
în fericirea voastra oarba.

gra- 3x (-D-) -schidere

2009-09-18T05:20:00.000-07:00

sau: poveste de intarcat

fireste ca nu-i nimic nemaipomenit in a iesi cu un plod la cules de tanien... sau/ si de nüsse (astea-s denumirile folosite de plodul insusi, ce farmec o avea, numai el poate sti, sa le spui asa castanelor si ghindelor?! si daca asa inregistreaza el prezenta atat de banala a castanelor, oare Lumea, oameni buni, Lumea cum o va percepe-o?)

bineinteles ca nu-i o delectare nici in a simti atingerea fructelor celora proaspat iesite din gaoace, tari, si inca umede, si catifelate in palme... ce gingasie dura

dar poate ca-i interesant sa constati asemanari intre ele si lumi
caci, si fructele, ca si lumile, prezinta grade de deschidere diferite

unele chiar gasesc de cuviinta a renunta la cateva dintre paletele lor protectoare, tinandu-se semete pe un ultim suport, gata de a purcede la cunoasterea (cucerirea) Vietii insesi... ni se prezinta cam asa:

altele se inchisteaza in cochilia lor tepoasa, permitandu-si doar o deschidere intr-un unghi cat mai ascutit, care sa-i ingaduie un schimb minimalist (suficient supravietuirii) de informatii... transpuse in imagini, ar arata cam asa:

altele, mai sovaielnice, parca s-ar desprinde de tot de coaja, ba parca totusi nu... si cata vreme penduleaza intre un da sau un nu cat mai clar, isi intind suprafata de expunere cat mai mult (asa, pentru a extinde aria de culegere a argumentelor)... uite cam asa:

altele se leagana caldut intr-o postva, sprijinul lor originar, parand deja adormite, coscovite... iaca, asa:

ei, si daca fructele astea au totusi o evolutie previzibila, inscrisa in actele existentiale ale regnului lor -noi stim deja ca toate, mai zorit sau mai tergiversat, isi vor parasi coaja, stralucirea li se va stinge, vor deveni opace si fade (pana la stafidite chiar), umezeala li se va transorma-n uscaciune-, cu lumile si cojoacele lor, si stralucirile si delicateturile lor, stau nitel mai altfel starile... regnul uman parca nu prea-ti pune la dispozitie o formula de calcul pentru a-i prevedea dezvoltarea fiecarui vlastar al sau

si unii-si invaluiesc toata faptura, altii doar un sambure, in care au adunat insa tot nucleul durerii lor de-o fiinta... unii isi despoaie trupurile, altii doar nucleiele
... unii taraganeaza o fixare, altii se zbat neincetat...
si tot asa, facand posibile nenumarate combinatii, unghiuri si probabilitati

semnat:
ma'-mare

ecologism

2009-09-18T01:20:00.000-07:00

as fi adaugat in titlu particula "modern", dar realizez c-ar fi rezultat o oarecare aberanta tautologie

azi as fi vrut sa taxez un pic un copilarism, insa fiind facuta pachet nevrotic dupa lecturarea unui articolas tratator de tematica inspirationala, redirectionez intentiile si iata-ma exersandu-mi noul eu varsandu-si veninul asupra scriiturii unui om

omul se intituleaza Lyod Alter si scrie din Canada (Toronto), coordonata nu lipsita de semnificatie in descifrarea mesajului lui (ceea ce nu-ti garanteaza insa nicidefel o interpretare adecvata)... si isi scrie motto-ul (presupun eu) urmator pe flamura identitatii virtuale propagate (aici ma abtin de la traduceri, preiau cum gasesc): "The key to sustainability is to simply use less. And the key to happily using less is to design things better." nimic de reprosat sintagmei (poate doar de adaugat ca sustainability itself is a key today...), e political correct, sustine un adevar cu greutate si marcheaza un circuit inchis (adica repereaza o problema si-ti ofera o solutie practicabila in doar doua fraze). in plus, domnul este profesor universitar, si toata descrierea lui imi impune respect.

ceea ce nu pot sustine despre articolul cu pricina: is reciclyng utter rubbish? hai sa vedem o analiza pe puncte

deja intrebarea-titlu sugereaza pozitia autorului: se intrevede un discurs ironic, al carui continut se ascunde in spatele unor cuvinte din acelea alambicate, bi- daca nu trivalente chiar (ca sa-si aleaga cititorul ce pofteste a intelege... asa se poarta jurnalismul azi)... raspunsul lui, evident, pare afirmativ, si categoric

si pentru a argumenta alege nici mai mult nici mai putin de 10 puncte (blestemul numarului asta, bleaah)... din start se simte asadar ca omul este anti-recycling. receptivi la nou, zicem "sa vedem" si ne asumam o portie de curiozitate pentru cele 10 puncte, pe care, ce-i drept, omul intitulat Alter, din Canada, le pune in slujba unei idei geniale: sa consumam mai putin!
se confrunta in acest articol, prin urmare, cu propuneri (practicabile, altfel ar fi ele insele utter rubbish) pentru solutionarea acestui deziderat (sa consumam cat mai putina energie! consumul de energie fiind principala cauza ce contribuie la distrugerea mediului)

inainte de a enumera punctele cu pricina, omul reitereaza ideea de a cumpara (achizitiona) mai putin!... singura idee din textul lui careia nu-i pot da in cap... numai ca eu as extinde-o chiar cu un pas, la nivelul consecintei pe care o implica, pentru a o constientiza: sa folosim cat mai indelungat bunurile pe care le detinem deja (acolo unde se poate, fireste, ca la mancaruri pre-ambalate -gen fast/foods- nu prea se poate; dar se poate la mobilier de exemplu, la imbracaminte, la electro-casnice, etc, ajungem noi si acolo)... recunoaste si el conflictul care se isca din aceasta cu economia. dar nu simte necesitatea vreunei detalieri (cu atat mai putin pe cea a cautarii unei solutii... nu ma pot abtine sa nu judec... sa nu ma intreb "de ce?")

mai departe are domnul Alter o grava dificultate cu reciclatul sticlei: argumenteaza cu lux de amanunte cata energie implica procesul acesta atat de complex ascuns (=invizibil) in spatele ideii de reciclat a sticlei, incluzand transportul (care se stie cat este de daunator pentru mediu), spalatul cu apa fierbinte pentru eliberarea de etichete, etc. si purcede apoi la solutii

gata, iata punctele cele 10
propunerea 1: se refera la utilizarea "energiei" aeriene. punct bine ochit, bine explicitat, inclusiv in privinta problemelor privind politica economica a statelor, care in pofida riscului pentru mediu, incurajeaza dezvoltarea aviatiei... si din nou, doar numeste dificultatile, fara a intra in prea multe detalii... ca si cum "vinovat" e tot clientul care profita de preturile zborurilor "low-cost"... ala sa renunte sa mai zboare, si uite asa eliminam o problema (sustine domnul Alter! ingenios gandul domnului profesor, si practicabil, mai ales)

propunerea 2: sa ne adresam noi guvernelor pentru a le convinge sa renunte la lampile incandescente in favoarea lampilor fluorescente. luni (ca astazi e vineri) sigur dau un telefon la guvern, ca stiu ca-i serios si ma ia in seama. sau gasesc inca vreo 20 de reclamanti si facem petitie. stim si noi ca politicile guvernului de plangerile noastre se vor lasa influentate in luarea viitoarelor decizii
ideea in sine insa nu-i rea deloc

propunerea 3: asta este deja una fantastica (ce tine de domeniul fantasticului, adica)! ne sugereaza domnul Alter sa facem o dieta cu meniuri pre-pregatite, cel mai bine insa cu fast-foods (initial eram convinsa ca inteleg exact opusul a ceea ce afirma dumnealui, dar pentru ca sensul acela se contrazicea logic cu urmarile, am fost nevoita sa revin si sa inteleg "corect")... de n-ar fi formulat explicit ca obtinerea lor produce mai putine deseuri, as fi fost foarte tentata sa cred ca domnul Alter isi bate joc. aici chiar nu reusesc sa ma abtin de la a ma intreba in slujba caror interese scrie dumnealui?
caci, sa fim seriosi, mai putine deseuri la ambalatul care se face fiecarui burgarel la fast-foofs, fiecarui chicken-nugget, fiecarei flury-ice, fiecarei salate, fiecarui s.a.m.d in parte?? domnul Alter de ce nu se intreaba aici cum sunt exterminate oare ambalajele alea? tot ca sticla, adica la fel de dauantor pentru mediu, sau oarecum "environment-friendlier" and more properly?... ultima, cu siguranta, odata ce ne-o sugereaza un domn cu pregatirea dumnealui ca solutie echitabila pentru protectia mediului (aspectele de sanatatea consumatorului nu le pun in discutie aici, se va vedea pe parcurs ca "bunastarea" omului nu prea cantareste mult in ochii domnului profesor)
nu, chiar ma opun cu abstinenta a crede ca a folosi hrana "naturala" (vegetariana, adica) poate solicita mai multa energie decat pregatirea produselor semi-preparate si consumul de fast-foods (cum domnule autor, aici ne instigati tocmai dumneavoastra la consum?)
salveaza la punctul asta insa totul pe final, cand ne recomanda sa lasam 4x4-ul in garaj pentru a ne deplasa catre fast-food (nu e ironic deloc, in subtext sugereaza si cum poti scapa astfel si de kilogramele in plus, asa incat solutia sa fie echitabila si pentru om, si pentru mediu)

propunerea 4: aici imi recunosc deficientele in intelegerea limbii engleze textuale. vorbeste despre autoturisme (pe care le stim cu totii ca sunt dusmanul numarul 1 al mediului, asa ni s-a tot inoculat) si revine la blestemul reciclarii sticlei (tind sa cred ca asta este de fapt dusmanul numarul 1)
oricum, ideea este sa renuntam definitiv la utilizarea autoturismelor (fireste, si la cumpararea de produse ambalate in sticla!)
ceea ce uita sa specifice este consumul fantastic de energie necesar pentru producerea autoturismelor... dar bun, nemaiachizitionandu-le, nu va mai fi necesara productia lor... ce te faci insa cand statele intervin cu masuri mamut pentru salvarea GM-ului (cate miliarde de $ au investit SUA in asta nu spune domnul Alter) sau a Opel-ului (pentru care numai Germania a pus pe banda cateva zeci de milioane de €, plus intregul pachet, de vreo 5 miliarde, investit in programul "die umweltprämie"... a se remarca tragismul numelui, care incearca sa minta asupra realului scop al programului... caci astazi tot ce facem, facem, ca stat, ma refer, e clar, pentru mediu... numai ca bugetul alocat mediului e incomparabil infim fata de cel alocat economiei... ceea ce-i de inteles, daca ne gandim cine ne ofera de fapt painea noastra cea de toate zilele: caci cate locuri de munca ne pune la dispozitie soarele, si cate economia?)

propunerea 5: vindeti-va, oameni buni, ce-a dea doua locuinta! alta propunere fantastica aici, caci nu-i asa, e de la sine inteles faptul asta: cu totii detinem nu numai o locuinta personala, ci chiar doua... ingrijirea celei de-a doua este un mutant inghititor de energie, ceea ce-o face inutila... la fel ca si propunerea aceasta a distinsului profesor (care probabil n-a mai stiut cum poate umple lista de 10 puncte cu propuneri practicabile)
nu zic, un punct fenomenal pentru toti aceia care intertin zboruri (si low cost, te pomenesti) intre cele doua locuinte

propunerea 6: aceasta este de departe cea mai fabuloasa dintre toate! reduceti-va standardele de igiena personala (culmea, nu zice nimic dspre igiena "pets"-urilor, aia o mai fi permisa?!) oameni buni! consumul de apa este, pe langa energia care se pierde pentru producerea bunurilor cumparate, la care am stabilit deja ca vom renunta, al doilea mare inghititor de energie!
ca sa nu mai punem la socoteala intrebarea urmatoare, pe care domnul Alter n-o mai dezbate, caci in locul ei ii pare mai important a numi sugestia de a face dus o data (da!!!) pe saptamana, de a ne spala rufele si mai rar chiar de atat, intrebarea: "ce se intampla de fapt cu deseurile care rezulta de la dusurile noastre, respectiv de la spalatul rufelor?"... cat de daunatoare mediului sunt oare acestea? cum se realizeaza reciclarea? si presupunand tocmai faptul ca reciclarea va fi fiind probabil asemanatoare celei a sticlei, ne speriem si luam in calcul posibilitatea spalatului o data pe saptamana... insa mergem mai departe, chiar daca domnul profesor nu o face, si ne intrebam: bun, dar cu deseurile fiziologic-excrementiale ce se intampla dupa ce noi le eliminam? cata energie o consuma re-purificarea sau distrugerea lor? cat de daunator o fi pentru mediu (plus ca mai consumam si apa, o data la closet, si alta data ca sa ne spalam pe manute... dar daca stam ne-dusati, se subintelege ca mainile nici atat nu ar trebui sa le spalam, ca oricum transpira mai rar decat alte zone ale corpurului uman; ca sa nu mai mentionez ca am putea sa ne abtinem si de la afacerile excrementiale... cel putin cateva zile pe saptamana! imaginati-va ce bine am face atunci mediului)

propunerea 7: aici face dintr-o data stanga-mprejur domnul Alter si ne sugereaza brusc sa uitam (pentru o clipa! e justificabil in acest caz, fiind unic nu poate avea consecinte prea grave! definitiv incomparabile cu cele ale dusului pe care-l faci zilnic!) dezideratul cu redusul consumului de bunuri(vaaaai, si tocmai acela era singurul care-mi placuse si mie, sincer) si ne invita sa ne reinnoim accesoriile... electro-casnice! cu unele moderne (uite cum se leaga acum toate sfaturile anterioare date contra-economiei intr-un sens, ca sa aiba domnul si un deziderat pentru sustinerea economiei)... caci cele moderne inghit, fireste, mai putina energie!
un lucru fantastic! ceea ce nu aduce in discutie dumnealui aici sunt consecintele! ia haide sa ne imaginam acum, cum am facut-o si anterior, cand toti cei care penduleaza cu avionul intre cele doua locuinte pe care le poseda ar renunta dintr-o data brusc la acest obicei deteriorant de mediu... ce efecte in lant s-ar produce
haideti sa ne imaginam acum cum toti utilizatorii de produse electro-casnice ar renunta dintr-o data la vechea dotare... pe care ce? o scot in strada? se recicleaza? cum? nu e poluant, sigur? ce se va intampla cu masa de produse aruncate peste noapte, care cosumau atata energie? cu siguranta eliminarea lor de pe fata pamantului nu va implica aceeasi investitie de energie pe care ar constitui-o continuarea folosirii lor
nu, definitiv nu
dar economia cum s-o sprijinim si pe ea altfel?

propunerea 8: e la fel de profund gandita ca si 7 (domnul Alter vrea clar sa ne demonstreze ca scrie pentru mase, si nu pentru persoane cu pregatirea dumnealui insusi) aici ne este recomandat sa ne cumparam, daca totusi nu putem deveni asceti si mai achizitionam totui cate ceva, produsele de la state care folosesc surse de energie regenerabile, precum suedia, si nu de la state precum china, care folosesc carburanti fosili
acum gandul meu este: bun, le distrugem chinejilor "potentialul" economic... dar consecintele? nu ne intereseaza, nu, ca sutele alea de milioane de forta de munca de acolo, nemaiavand unde sa se implice, vor migra in cautarea posibilitatilor... si apoi se vor mira suedezii cand li se va umple teritoriul de chineji, atrasi, fireste, de sursele lor de energie regenerabila... dar nu, ca noua nu ne place de fapt sa ne confruntam cu fenomenul migrational, acela este o pacoste si o belea (cum si cine si de ce l-a produs, nu luam in consieratie, nici domnul Alter nu o face)

propunerea 9: aici este evident sarcastic, si incearca sa ne creeze mustrari de constiinta
ramane la alegerea noastra daca ne alaturam voluntariatului pentru salvarea planetei sau nu

propunerea 10: zice sa nu ne facem prea mari iluzii numai pentru ca vrem noi asa sa reciclam (adevarat, iluzii am putea sa ne permitem abia cand vom inceta sa ne spalam!)
inteleg eu asa: ca reciclatul (in general, dar al sticlei in special!) nu salveaza mediul... dar construitul de tancuri (si in general, armament pentru razboi) il salveaza? alea or fi polunante, daunatoare, distrugatoare? sau chiar n-or conta?
iar punctul de valoare al articolului il castiga cu ideea ca salvarea planetei va implica mari sacrifii
da, domnule Alter, indeed, it does... insa nu acelea pe care le reliefati dumneavoastra

eu textul asta il inteleg asa: renuntam sa ne mai spalam, renuntam sa mai mancam (cel mai bine, ca sa nu intram in dileme prea mai cu semi-preparatele sau fast-foods-urile), renuntam la masini... conditii in care renuntam si la job-uri, caci: 1. cine dracu ne mai accepta acolo nespalati si deplasandu-ne cu picioarele (cel mai bine goale!)? si 2. oricum nu mai avem nevoie de bani daca renuntam la toate cele... ceea ce implica clar caderea economiei, dar nemaiavand nevoie de joburi, pica si rationamentul care sustinea existentialitatea insasi a economiei, deci statele vor renunta la politicile lor economice (iuhuuu!)... si re-"cadem" (in "", pentru ca ar reprezenta o evolutie de fapt, si pentru om, si cu atat mai mult, pentru mediu) la un nivel mult inaintat celui de dinaintea industrializarii...
si zau asa daca nu-mi place cum inteleg eu textul asta... nu stiu cum li s-ar parea lui Barack, lui Dmitri sau Angelei, ca sa nu mai mentionez si pe G8 sau G20, dar nici nu conteaza parerea lor de fapt... atata timp cat eu incetez sa mai mai spal... si mai conving unu-doi prieteni, si ei la randul lor mai conving cate doi-trei in parte... declansam noi, prin constiinta noastra si responsabilitatea individuala fata de mediu, un efect de bulgaras de zapada... si ne salvam planeta

semnat:
ma'-mare, atoatemantuitoarea & libarca

Manifest de vita nova

2009-09-17T03:42:00.000-07:00

(ha'ha' - asta ca sa nu ne plagiem singuri!)

voi scrie o carte, da! mi se sugerase penibilul nume "despre dorul de a fi om"
halal! nu, domnilor, cartea mea va purta numele: "on the veracious origin of species"... dar, de ce nu, prenumele i-ar putea fi cel sugerat... sarcastic, fireste! asa cum am anuntat deja in descriere, ea se va adresa analfabetilor, va fi, prin urmare, o tentativa de curs de alfabetizare

pe blog va voi tine la curent cu evolutia mea spirituala
de astazi, domnilor (e drept ca mi-am ales, incidental, minunata zi de joi, care, spunea cineva atat de inspirat, e mai aproape de weekend, traduc eu, de lejerism, decat de un nou inceput, fie el si de saptamana), ei bine,de astazi incep o noua era... era libarcii, pai cum
pe vaideea-tista nenorocita care eram am sters-o , domnilor!

si ca sa va dovesc, iata micile mele progrese
constientizam ca a-ti adapta cuvintele da, e un pas imperios, insa deloc unul imperial, domnilor! sa nu ne lasam afumati de o prima idee potrivita! sa nu ne pierdem capetele. caci ce te faci cu acele cuvinte a caror (ne)adaptare o poti stabili doar la nivel definitional? de exemplu, prietenia, domnilor... prietenia, s-o recunoastem, e un concept marsav! scârbos prin ambiguitate... si numai prin specificatii definitionale o poti trage tu intr-o directie (neadaptata) sau alta (adaptata)

inutil a detalia ca prietenia sprijinita pe baze emotionale e o tarfa! ea? sau bazele? ce conteaza? tarfa tot o inductiune in eroare e! in schimb prietenia care pune semn de egalitate (vedeti, cata maretie, domnilor, aceasta imparte in loc sa te insele!) intre ea si banalitate, si comoditate, si lipsa de implicare, aceea da, aceea iti este fidela, domnii mei! superioritatea si-a dovedit-o tipul acesta, adaptat, de prietenie, tocmai prin faptul ca ea nu duce la infectii inextirpabile... la rani ce nu mai pot nici cel putin fi sterse

nu va veti mira, prin urmare, cand va voi aduce la cunostiinta ca am inteles ca urmatorul pas este acela de a ma debarasa de toti nemernicii care-mi cunosteau slabiciunea (hoitul ala imputit numit suflet), de toti vaideei-tistii putregaiti de viermul simtirii! da, recunosc, a-ti revizui pur si simplu definitia prieteniei si a ramane doar aici e un act infantil... lucrurile bine facutute sunt cele duse pana la capat! imi voi procura o hoarda de adaptati in jurul meu, care vor prelua (inconstient) si rolul de initiatori ai mei in tainele supravieturii

vaaai, ce mai ma bucur! nuu, nu va imaginati ca bucuria aceasta ar avea ceva care s-aduca a ghidusism, nuu... caci si bucuria, domnilor, e din aceeasi categorie ca si prietenia: bivalenta, vita! ma bucur acum cu ranjete, cu grohaieli si behaieli, cum ii sta bine unei libarci (neautentice, e drept, dar cine dreacu se va mai sinchisi de asta in cateva zile?!)

semnat:
libarca

un poem

2009-09-17T03:23:00.000-07:00

pentru ca omagiile aduse nepasarii ar putea fi apreciate chiar si de noi, poporul de libarci (caci aceasta este semintia careia accept a ma supune), iacata o poema... impresionanta nu, caci pe noi nu ne misca nimic, dar... interesanta! (si inspiranta tot aiurea ar fi fost!)

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiţi ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns cu pumnii-n orbite,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava şi binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind după harfele vieţii.

Ce-i truda de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte nădejdea şi visul,
când uşi se închid sub zăvoare,
cum în noi insul se vede pe sine,
privind povârnişul în groaznica lui încleştare.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candelă - aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce crezurăţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obraji ca pământul şi vineţi,
gustăm din osândă şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărâmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

de Radu Gyr, din volumul Poeti dupa gratii

recunosc ca eu nu o inteleg, caci nu ma pasioneaza literatura (ar fi fatal sa manifest dihotomii sterpe, precum pasiuni, oh, da!)... am ales-o insa pentru ca face uz (si aici nu-mi permit a emite judecati valorice) de cuvinte adaptate si neadaptate

Ca ale noastre-s viitorul, si sperantele, si Viata...

2009-09-17T01:58:00.000-07:00

...si acum, si pururea, si-n vecii vecilor,
Amin!

inteleg, draga Lume, inteleg si eu, dup-atata vreme (v-am mai spus ca am un ritm extrem de greoi cand vine vorba despre lucruri profunde), ca sufletul nu-i o marca inregistrata... Coca Cola este, si Nivea Visage este, o, ba chiar si Hollywood...
sufletul insa nu-i un bun pe care sa-l poti comercializa... nu se preteaza la o cultura fortata, nici n-ar renta... si nici nu-l poti, asadar, numi "produs" (asta e la mintea cucosului, dovada cat se poate de clara ca n-are ce cauta in Lumea noastra)

si nici nu poti face parada de suflet(e)! parada o poti face cu um bmw bun (sa ma scuzi, draga Lume, pentru pleonasm, este unul de data recenta si numai de aceea imi permit a mai face uz de el, eu fiind o perimata), o poti face cu o sacosa louis vuitton sau cu un costum armani, giorgio armani!... eventual si cu o cizma versace
dar cu suflete, nu!... nu, daca nu poftesti sa fie stropsite de un zid de beton armat, precum niste oua expirate sau rosii vechi, scofalcite deja... caci daca e sa facem comparatii, haideti sa si racordam valoric elementele lor
un suflet ori il ai, si aici nu-ti pot ura "si-atunci sa-l stapanesti sanatos!", pentru ca detii un element care te-arunca intr-un lant al slabiciunilor... ori in asa caz ar fi o urare sarcastica; un lant de aur da, pe ala iti pot ura sa-l stapanesti sanatos!
un suflet ori il ai, si atunci esti o veriga slaba, un sortiment infirm, care oricum nu se va impune pe piata, ori nu il ai, si in cazul asta meriti sincere felicitari (ca-i meritul tau sau nu, e un detaliu pana la urma lipsit de semnificatie)! pentru ca esti "fit"... cuvantul asta ne spune tuturor acelasi lucru, de la capul horn la capul columbia, de la capul bunei sperante (vai, ce denumire ridicula s-au gasit sa-i dea acestuia) la capul fligely, de la medina la jayapura: "fit" marcheaza adaptarea!

obervi, Lume draga, cum cuvintele insele pot fi adaptate sau neadaptate... cum nici ele macar nu se pot sustrage legitatilor universale: pe de o parte "speranta", pe cealalta "fit" (si in sinea noastra fiecare recunoastem ca musteste cel putin un chicot la sunetul caraghios al primului, in vreme ce la cel de-al doilea te cutremura un freamat admirativ)

(cinismul, intre noi fie vorba, este mai mult decat un simplu cuvant adaptat! este o atitudine, presupune prezenta de caracter, un adevarat habitus de fiinta superior evoluata! este o performanta, draga Lume, pe care nici macar dintre cei adaptati nu o pot realiza toti... pentru ca cinismul chiar trebuie sa fie meritul tau, rezultatul asiduu al unei intregi cariere purtate sub steagul causticitatii... dar ce bine, ce multumire lălâie gandul ca si nivelele mai joase, ale nemultumirii, ale dispretului, ale urii, iti pot garanta supravietuirea! ba chiar si indiferenta, oameni buni... dezinteresul total: nepasarea, ne-angajarea, ne-implicarea... pentru aceia dintre adaptati pe care natura nu i-a inzestrat cu inteligenta sclipitoare a celui menit a urca ultima treapta a ierarhiei, cinismul - caci da, trebuie s-o recunoastem, cinismul este o performanta rezervata celor alesi- detasarea, in toate nuantele ei, reprezinta dania salvarii)

acesta a fost un mic excurs, acum revenim la discurs, deraind catre implicatiile lui personale:
o varianta a titlului, sau un posibil subtitlu, ar fi: Manifest de Viata Noua (orice asemanare cu fenomenul New Age aici este nu pur aleatorie, ci de nedorit!)

da, Lume draga, tanjesc si eu, nadajduind ca nu-i inca prea tarziu, sa intru in randul tau!
poti lua scrierea asta drept un juramant de credinta depus la picioarele tale (e o onoare, inca, nu?)
si pentru ca ti-am marturisit deja ca sunt redusa, concluzionez ca nu pot avea pretentia de a nazui chiar catre telul cel mai de sus, al cinismului... ma voi multumi si atingand primul nivel (ultimul de fapt, judecat dupa valente), acela al detasarii, oh, da! (martin page il numise "prostie", sau "idiotenie", in functie de traducere, dar... halal! ce stia el?! eu promit ca voi fi un invatacel mai dârz decat antoine, mai motivat, mai volitional!)

si voi incepe de la nivelul cuvintelor... oh, da, stiu ca acest demers este unul directionat de la exterior catre interior, si mai stiu ca lucrurile bine facute extirpa raul de la radacina... dar ma tem ca radacinile mele sunt deja intr-un stadiu evoluat de degradare sub putregaiul viermelui numit suflet... o astfel de lupta ar avea, probabil, din start decimate sansele... ori noi intentionam cu tot dinadinsul a purta o batalie cu reale sanse de victorie, si nu a ne juca de-a donquijoterismele!
vom incepe, asadar, prin a ne insusi un vocabular adaptat! extirpand metodic orice particica invalida, precum "speranta", "vis", "dorinta", "drag"... asa vom cuceri teritoriu, si in curand va suna ceasul judecatii de apoi pentru orice sentimentalism patetic (caci patetic este, prin definitie, ceva iritant, zice dexul: "care inervează mușchii oblici ai ochiului" .

telul nostru este acela de invata sa purtam relatii sanatoase cu oamenii: adica interactiuni in baza unei ratiuni pur economice, si nu a uneia emotionale! pfffffff pe ea de emotionalitate! inflatia sa ne guverneze si relatiile! relatiile interumane sa fie golite de orice sentimente, acesta este scopul!

si acum, sa cante muzica, baietii, caci avem ce celebra! (un nou inceput, cum ce?!)

semnat:
libarca